7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat bolnav de cancer s-a aruncat de la etajul IV al Spitalului din Oradea

Un bărbat bolnav de cancer s-a aruncat de la etajul IV al Spitalului din Oradea

Un pacient oncologic, internat la spitalul Gavril Curteanu din Oradea a murit, după ce s-a aruncat de la etajul patru al clădirii, informează Antena3.

Tragedia s-a produs joi dimineaţă, în jurul orei 05.00. Victima este un bărbat în vârstă de 58 de ani, care era în fază terminală a bolii.

În momentul în care a decis să se sinucidă, el se afla singur în salon şi s-a aruncat de la fereastră. În urma impactului cu solul, bărbatul a decedat, scrie Bihoreanul.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa, a declarat vineri că, în urma verificărilor declanşate de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei Oradea, nu există suspiciuni ca bărbatul să fi fost victima vreunei infracţiuni. 

„Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei Oradea continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul”, a explicat comisarul-şef Fărcuţa. 

Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei, a mai spus purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Bihor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS