1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn cioban a chemat ambulanța... ca să-l ducă la oraș

Un cioban a chemat ambulanța… ca să-l ducă la oraș

Un clujean care lucra cioban la stână a solicitat prin 112 o ambulanță pe o stradă de pământ de la marginea Clujului, iar când echipajul a ajuns la el a descoperit că nu suferea de nimic, doar vroia transport gratuit.

Întâmplarea a fost relatată pe pagina de Facebook a ISU Cluj și pusă în contextul apelurilor false la serviciile de urgență.

Miercuri la amiază, un apel la 112 anunța că un bărbat de 60 de ani, cioban, se află în stare gravă la stâna din Valea Fânațelor. O ambulanță a plecat în ajutorul bărbatului, dar a rămas împotmolită pe drumurile pline de noroi.

A urmat o mobilizare generală, cu sprijinul celor de la CERT Rescue, și patru ore de cărat echipament medical în două mașini de teren, pentru a-l salva pe om.

”Paramedicii s-au mobilizat și au încercat să ajungă la victimă cât mai repede cu putință. Fiind nevoiți să străbată un drum accidentat, plin de noroi, au solicitat sprijinul celor de la CERT Rescue. Ambulanța n-a mai putut înainta. Astfel, salvatorii și voluntarii au încărcat aparatura medicală în două mașini de teren și l-au găsit, după un efort considerabil, pe bărbatul care a cerut ajutor”.

Avea nevoie de transport la oraș

Doar că ciobanul era sănătos tun. Se gândise să ia ambulanța până în Cluj-Napoca, mai ales că transportul e gratuit.

„Probabil că știți povestea „Băiatul care a strigat lupul”. Ei bine, ne-am simțit ca sătenii din poveste când am aflat că persoana în cauză nu suferea de vreo afecțiune gravă. Din contră, s-a gândit că ar putea să folosească ambulanța ca un mijloc de transport gratuit spre Cluj-Napoca.

Și vă spuneam adineauri că pentru un echipaj de urgență, fiecare secundă contează. Misiunea descrisă mai sus a durat în jur de patru ore. Întorși la unitate, paramedicii au curățat ambulanța, deoarece nu putea fi trimisă la alte cazuri. Apoi și-au continuat activitatea cu empatie, devotament și rigurozitate”, se mai arată în postare.

”Ce s-ar fi întâmplat dacă apărea un caz medical critic în timp ce ambulanța noastră rămânea blocată în mocirlă? Așadar, vă rugăm să sunați la 112 doar în cazul unei urgențe reale!”, semnalează ISU Cluj.

A scăpat basma curată

Bărbatul era angajat la o stână și tocmai primise salariul. Zi în care, se pare, obișnuia să coboare în sat și să consume alcool. Miercuri, însă, șeful lui nu a vrut să îl transporte, așa că s-a prefăcut că îi este rău și a sunat la ambulanță.

Și a scăpat basma curată: polițiștii nu l-au putut amenda, deoarece nu putut nimeni să dovedească faptul că nu îi era rău la momentul apelului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS