Conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 71 de ani, care se deplasa pe bulevardul Nicolae Grigorescu, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu o autospecială de poliţie, condusă de o poliţistă în vârstă de 23 de ani, care se deplasa pe sensul opus de circulaţie, a informat vineri Brigada Rutieră a Capitalei, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, în urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a poliţistei, care a fost transportată la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii autovehiculelor au fost testaţi cu aparatele alcooltest şi drugtest, rezultatele fiind negative.
În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.