2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbat omorât cu lopata de nevastă, la beţie

Bărbat omorât cu lopata de nevastă, la beţie

Un bărbat, în vârstă de 58 ani, din localitatea bihoreană Vârciorog, a fost găsit mort, luni, cu multiple lovituri la nivelul capului, relatează ebihoreanul.ro.

Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost descoperit în cursul dimineţii de luni, a informat, luni după-amiază, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurora Miriam Mihai.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor, unde medicii legişti vor stabili cauza exactă a decesului.

Între timp, un procuror din cadrul Parchetului Bihor a început, deja, audierile, deocamdată, fără să formuleze vreo acuzaţie faţă de o persoană. 

„Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au deschis un dosar penal in rem pentru omor”, a declarat procurora.

Principalul suspect este soţia victimei, o femeie în vârstă de 54 ani.

Cei doi soţi ar fi băut peste măsură, duminică, şi s-au luat la ceartă, iar în timpul conflictului, femeia ar fi pus mâna pe o lopată, cu care şi-a lovit soţul în zona capului, până când acesta a căzut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS