Judecătorii de la Tribunalul Dolj au condamnat un craiovean acuzat de act sexual cu un minor, pornografie infantilă şi proxenetism. Alţi doi inculpaţi din dosar au fost condamnaţi pentru proxenetism. Pedepsele sunt de patru ani şi trei luni, respectiv trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. Unul dintre inculpaţi este acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră de 14 ani, dar şi că ar fi filmat minora în ipostaze sexuale. Cei trei inculpaţi mai sunt acuzaţi că au obţinut sume importante de bani din prostituţie.
Procurorii DIICOT au început cercetările în acest dosar în toamna anului 2016, după ce o minoră a formulat plângere împotriva a trei craioveni. Fata a susţinut că cei trei inculpaţi au convins-o să fugă de acasă, după care au sechestrat-o şi au încercat să o exploateze prin practicarea prostituţiei. Anchetatorii au stabilit că, în vara anului 2015, unul dintre inculpaţi, care pe atunci avea 18 ani, a început o relaţia cu partea vătămată, care avea 14 ani. În vara anului următor, cu ajutorul celor trei inculpaţi, minora a plecat din Italia, unde se aflau părinţii săi.
A ajuns în ţară cu suma de 8.200 de euro şi a locuit câteva zile în Pieleşti, împreună cu tânărul de 18 ani. În aceste împrejurări, tatăl fetei s-a întors din Italia şi a intrat în conflict cu familia tânărului de 18 ani. Aşa s-a ajuns la un dosar de tentativă de omor. În acest dosar, tatăl minorei a fost condamnat la 5 ani de închisoare.
Partea vătămată, tăiată de fratele fostului prieten
Anchetatorii au mai reţinut că, după ce minora a depus plângere împotriva celor trei craioveni, a avut loc un alt incident violent. Astfel, în martie 2017, minora ar fi fost tăiată pe faţă de fratele tânărului de 18 ani. Incidentul a avut loc în cartierul craiovean 1 Mai.
„Inculpatul P.E.A. l-a urmărit pe trotuarul din fața frizeriei și prinzându-l de haină a încercat să-l lovească, între cei doi interpunându-se persoanele vătămate N.A. și L.M. Cu briceagul ce îl avea asupra sa, inculpatul le-a aplicat lovituri cauzatoare de leziuni(…). Acțiunea violentă a inculpatului asupra persoanelor vătămate a condus la tulburarea ordonii și liniștii publice în zona comiterii faptei, aceasta fiind intens circulată atât rutier și pietonal”, au reţinut anchetatorii.
Oamenii legii au reţinut că partea vătămată a fost tăiată pe faţă şi în zona spatelui.
În iulie 2020, inculpatul a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu executare. În februarie 2021, Curtea de Apel Craiova a dispus rejudecarea dosarului, care s-a întors la Judecătoria Craiova. Instanţa a amânat pronunţarea pentru data de 6 mai.
Fac puşcărie pentru pornografie infantilă şi proxenetism
Procurorii DIICOT au mai stabilit că, după începerea relaţiei cu minora de 14 ani, tânărul de 18 ani a întreţinut cu aceasta relaţii sexuale. De asemenea, ar fi filmat minora în ipostaze sexuale. Înregistrările au fost găsite în telefonul inculpatului cu ocazia percheziţiilor informatice.
„Totodata, s-a mai decoperit că atât inculpatul P.I., cât şi fratele lui, P.E.A., respectiv prietenul lor comun M.I.M., obţineau sume importante de bani din activitatea de prostituţie desfăşurată în Italia de o serie de tinere”, se arată în rechizitoriu.
Cei trei inculpaţi au fost trimişi în judecată în martie 2020. Vineri, pe 29 aprilie, judecătorii de la Tribunalul Dolj au dat o sentinţă în acest dosar. Tânărul cu care minora a avut o relaţie a fost condamnat la 4 ani şi 3 luni de închisoare. A fost condamnat pentru act sexual cu un minor, pornografie infantilă şi proxenetism. În plus, a fost obligat să plătească părţii vărtamate 50.000 de lei cu titlu de daune morale. Ceilalţi doi inculpaţi au primit câte 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru proxenetism.
Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.