7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia: În fiecare zi un minor este violat sau agresat sexual

România: În fiecare zi un minor este violat sau agresat sexual


În fiecare zi un minor este violat sau agresat sexual. O dată la trei zile un minor este traficat în România și un altul este victimă a pornografiei infantile. World Vision România lansează un proiect de prevenire a abuzurilor sexuale asupra minorilor.

Fundația World Vision România, alături de Asociația Voci pentru Democrație și Justiție – Vedem Just și ECPAT Norvegia, lansează proiectul JUSTinACT, care își propune să contribuie la prevenirea și combaterea abuzurilor sexuale asupra copiilor. Aceasta în contextul în care, conform datelor oficiale furnizate de instituțiile juridice pentru anii 2019-2021, a crescut îngrijorător numărul agresiunile sexuale asupra minorilor: peste 2000 de minori au fost victime ale infracțiunilor privind viața intimă.

Crește numărul minorilor violați

În fiecare an crește cu o cincime numărul minorilor violați, în raport cu anul precedent. Astfel, în ultimii trei ani, numărul fetelor violate a urcat cu 24%: de la 170 de cazuri raportate în anul 2019 până la peste 221 în anul 2021. Numărul cazurilor de băieţi violați a crescut cu 70%: de la 36 în anul 2019 la 61 în anul 2021.

Minorii victime ale infracțiunilor

Legea interzice relațiile intime cu minorii ce nu au împlinit încă vârsta de 16 ani, chiar dacă există acordul acestora. Numărul minorilor care au consimțit la astfel de acte, urmate de dosare penale pentru adulții autori, a crescut cu 70%: de la 285 de cazuri acum trei ani, la 428 de cazuri în anul trecut.

A crescut cu 60% numărul minorilor implicați ca victime în astfel de infracțiuni: de la 93 de minori acum trei ani, la 138 minori în anul trecut.

Pornografia infantilă înregistrează cea mai mare creștere. Dacă în anul 2019 numărul minorilor victime ale acestei infracțiuni a fost de 67, în anul trecut numărul a fost de trei ori mai mare. Este de remarcat că o șesime din victime sunt băieți, numărul lor crescând de la an la an.

Datele privesc doar cauzele formulate în urma unor sesizări din oficiu sau prin denunțuri ori plângeri. Numărul real al infracțiunilor comise și, deci, a minorilor victime, este mult mai mare.

JUSTinACT: Educație împotriva abuzului sexual pentru 10.000 de copii și părinți de la sat

World Vision România a lansat proiectul „JUSTinACT- Justiție, acțiune socială și consolidarea capacității civile pentru combaterea abuzului sexual asupra copiilor”.

Scopul principal al proiectului este combaterea abuzului sexual asupra copilului prin creșterea nivelului de conștientizare a publicului privind drepturile copiilor și a capacității unor segmente-cheie (profesori și părinți) de a identifica diferitele forme de abuz la adresa copiilor. Publicul-țintă constă într-un număr de circa 10.000 de copii și părinți din mediul rural, acolo unde informațiile despre abuzurile sexuale și conștientizarea acestei probleme sunt la un nivel scăzut.

Proiectul își propune să formeze 300 de specialiști pentru a aborda astfel de cazuri. Vor fi operaționalizate două centre regionale (în Cluj și Iași) care vor oferi servicii de prevenție și asistență socială, precum și instruire pentru combaterea abuzului asupra copiilor și tinerilor.

În același timp vor fi monitorizate modul în care sunt prezentate în mass-media și se derulează procedurile judiciare în 10 cazuri de violență sexuală asupra minorului. Vor fi realizate ghiduri de bune practici și de jurisprudență în privința acestor infracțiuni, care vor fi distribuite jurnaliştilor şi autorităților judiciare din România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS