Președintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, pe omologul său german, Frank-Walter Steinmeier. Cei doi au făcut declarații în urma întâlnirii. Steinmeir l-a numit pe Iohannis ”prieteni”, amintind de perioada în care Sibiul a fost capitala culturală a Europei.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că este crucial ca sprijinul Uniunii Europene şi al statelor membre să continue atât pentru Ucraina, cât şi pentru refugiaţii ucraineni, subliniind şi necesitatea adoptării de noi sancţiuni pentru Rusia.
„Este crucial ca sprijinul Uniunii Europene şi al statelor membre să continue atât pentru Ucraina, cât şi pentru refugiaţii ucraineni. Am prezentat măsurile luate de România pentru a sprijini economia Ucrainei, greu încercată de război, prin facilitarea tranzitului prin ţara noastră al mărfurilor ucrainene, inclusiv al produselor alimentare către pieţe terţe. Am abordat, de asemenea, necesitatea adoptării de noi sancţiuni pentru Rusia şi a continuării demersurilor de izolare a acesteia pe plan internaţional. Presiunea trebuie să se intensifice pentru ca Rusia să înceteze invazia şi să pună capăt agresiunii”, a precizat Klaus Iohannis, în conferinţa de presă comună cu omologul german, Frank-Walter Steinmeier, care se află miercuri într-o vizită oficială în România, conform Agerpres.