Șapte bărbați au fost reținuți sub acuzația că au furat cabluri electrice și cupru și diverse materiale de pe platforma Combinatului siderurgic din Galați. În locuințele lor, polițiștii au găsit bani, telefoane mobile, dar și o armă de vânătoare.
Poliţiştii din Galaţi au efectuat nouă percheziţii domiciliare în judeţ, la persoane bănuite de comiterea mai multor furturi de pe platforma Combinatului siderurgic. Au fost puse în executare 11 mandate de aducere, în urma cărora şapte persoane au fost reţinute pentru 24 de ore.
Poliţiştii au surprins în flagrant delict 12 persoane
Conform unei informări transmise de reprezentanţii IPJ Galaţi, percheziţiile au avut loc miercuri, după ce în cursul aceleiaşi zile, în cadrul unei acţiuni organizate, poliţiştii sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au surprins în flagrant delict 12 persoane în timp ce ar fi încercat să sustragă bunuri de pe platforma siderurgică.
„Din cercetări a reieşit că, în perioada octombrie 2021 – mai 2022, mai multe persoane fără ocupaţie, agenţi din cadrul unei societăţi care asigură paza combinatului, precum şi angajaţi ai altor societăţi comerciale de pe platformă, ar fi pătruns în Secţia Laminorul de Tablă Groasă a combinatului, de unde ar fi sustras cabluri electrice din cupru şi alte materiale feroase şi neferoase, prejudiciul stabilit, până în prezent, fiind de aproximativ 200.000 de lei.
„Au fost indisponibilizate 8 autoturisme“
Cu ocazia percheziţiilor au fost găsite şi ridicate mai multe telefoane mobile care ar fi fost folosite la comiterea faptelor, bunuri despre care există suspiciunea că ar proveni din comiterea de infracţiuni, o armă letală de vânătoare, calibrul 12 mm, precum şi suma de aproximativ 300.000 de lei. De asemenea, au fost indisponibilizate 8 autoturisme”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Galaţi, citat de Agerpres.
Șapte bărbaţi cu vârste între 30 şi 35 de ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore
Șapte bărbaţi cu vârste între 30 şi 35 de ani au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie duși la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi pentru luarea unei măsuri preventive.
Ancheta a fost desfășurată cu suportul de specialitate asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.