Mii de persoane sunt așteptate la finalul acestei săptămâni la Târgu Jiu să participe la Sărbătoarea Narciselor. Evenimentul se va desfășura duminică la intrarea în aria naturală protejată, de la ora 8.00 la ora 00.00.
În zonă au fost amenajate căile de acces și câteva sute de locuri de parcare. Mii de autovehicule vor tranzita zona, la fel ca la serbarea câmpenească din Dumbrava Drăgoieni. De data acesta, accesul până în Poiana Narciselor din localitatea componentă Preajba se poate face pe mai multe trasee. În zonă este disponibil iluminat public, iar la platforma cu terase cu mici și bere va fi disponibilă și apă curentă. Tot acolo au fost deja amplasate echipamentele de agrement, respectiv tiribombele și altele. Transportul în zonă va fi asigurat de compania municipală Transloc. Vor circula autobuze pe durata întregii zile de duminică.
Cupa Narciselor la buggy și ciclism
Tot duminică, tot la Preajba aproape zona unde are loc Sărbătoarea Narciselor este programată Cupa Narciselor la buggy și ciclism. Este vorba de Baza Sportivă de Autocross a municipiului Târgu Jiu. Manifestarea a ajuns la cea de-a XX-a ediție și este organizată de Clubul Raideri și TRX Bike. Până acum sunt 15 echipaje pentru competiția de buggy cross și 20 de concurenți pentru concursul de ciclism. Înscrieri pentru concursul de ciclism se pot face și în ziua Cupei, la fața locului, cu ajutorul cărții de identitate. Competiția se va desfășura între orele 11,00 și 15,00. Vor avea loc și demonstrații, dar și spectacole de dansuri. Publicul va putea să participe și la o tombolă cu surprize.
Monument al naturii
Poiana Narciselor este monument al naturii, aflat la 5 kilometri de Târgu Jiu, în localitatea componentă Preajba. În fiecare primăvară şi nu numai este vizitată de zeci de mii de locuitori ai municipiului şi ai judeţului. Aici sunt câmpuri întregi de narcise care oferă un adevărat spectacol pentru iubitorii naturii. Din păcate, aproape toată lumea care trece prin zona Preajba culege flori din zonă.
Alţii le culeg pentru a le vinde. Mai sunt situaţiile în care narcisele nu sunt culese, ci sunt scoase din pământ pentru a fi replantate în altă parte. Toate acestea afectează în mod iremediabil zona declarată monument al naturii. Autoritățile locale le recomandă cetățenilor să nu mai culeagă narcise pentru ca acestea să poată fi admirate de cât mai multă lume. Dacă totuși decid să plece cu flori acasă, atunci să nu le smulgă cu tot cu rădăcină.