2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate32 de apartamente, afectate de flăcări şi de apa folosită la stingerea incendiului la un bloc din Năvodari

32 de apartamente, afectate de flăcări şi de apa folosită la stingerea incendiului la un bloc din Năvodari

Un număr de 32 de apartamente din blocul din Năvodari la mansarda căruia s-a produs, joi, un incendiu, au fost afectate atât de flăcări, dar şi de apa folosită pentru stingerea focului. Pompierii au reuşit să stingă incendiul după mai bine de şase ore, iar vineri vor face evaluarea pagubelor.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a transmis, joi seară, că peste 70 de pompieri militari s-au luptat cu flăcările care au cuprins mansarda unui bloc de locuinţe din oraşul Năvodari. 

Alerta a fost dată la ora 11.27, printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112.

La locul solicitării au intervenit opt autospeciale de stingere cu apă cu spumă, din care două venite în sprijin de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din Ialomiţa şi Călăraşi, trei autospeciale pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, un SMURD tip B, o autospecială pentru transport victime multiple, o descarcerare, o autocisternă şi două ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa. 

„S-a acţionat pentru localizarea, limitarea şi stingerea incendiului atât din interior, cât şi din exterior, una din cele patru laturi ale blocului cu patru scări fiind inaccesibilă. Flăcările s-au extins cu repeziciune din cauza vântului, dar şi a materialelor uşor inflamabile utilizate în construcţia mansardei – lemn, OSB, vată minerală. Din cauza flăcărilor puternice, bucăţi din părţile laterale ale acoperişului din tablă s-au desprins; nicio persoană nu a fost rănită. Pompierii militari au reuşit să decoperteze parţial acoperişul, facilitându-se astfel stingerea incendiului de la exterior, cu ajutorul autoscărilor”, se arată în comunicat. 

Mansarda blocului a ars generalizat

Paisprezece persoane au ieşit singure din bloc, iar o alta, în vârstă de 82 de ani, a fost evacuată de forţele de intervenţie. De asemenea, în trei dintre apartamente, pompierii militari au găsit doi câini şi o pisică, iar animalele au fost evacuate şi predate proprietarilor. 

Mansarda blocului a ars generalizat, pe o suprafaţă de peste 2.000 de metri pătraţi. 

„Opt apartamente aflate la masardă au fost afectate în totalitate de incendiu, iar alte opt, situate tot la mansardă, au fost afectate în proporţie de 30-40% fiecare. Şaisprezece apartamente situate la etajul IV al blocului au fost afectate de apa provenită de la operaţiunile de stingere a incendiului”, a mai transmis ISU Dobrogea. 

Incendiul a fost stins la ora 17.52, iar două autospeciale au rămas să supravegheze zona. 

Reprezentanţi ai ISU şi ai Poliţiei Locale Năvodari se vor afla, vineri, la blocul unde s-a produs incendiul pentru a face o evaluare detaliată a pagubelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS