6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat a sărit pe geamul spitalului după ce a intrat în sevraj din lipsa alcoolului

Un bărbat a sărit pe geamul spitalului după ce a intrat în sevraj din lipsa alcoolului

Un pacient cu Covid, internat de cinci zile în spital, în cadrul Secţiei Pneumologie a Spitalului Județean Botoșani, a alertat întreaga unitate din cauza stării de sevraj etanolic în care se afla, informează Monitorul de Botoșani.

În vârstă de 67 de ani, acesta se afla internat într-unul dintre saloanele de la etajul 1 al unităţii sanitare, iar marți a început să devină foarte agitat. Acesta intrase în sevraj din cauza lipsei de alcool, motiv pentru care a încercat de mai multe ori să părăsească secția.

Spre miezul nopţii, bărbatul a smuls instalaţia de oxigen care ieşea din perete, personalul fiind alertat de ceilalţi pacienți.

Speriate de faptul că oxigenul concentrat ieşea din instalaţie necontrolat şi umplea salonul, asistentele au deschis geamul pentru a se aerisi încăperea şi au alertat serviciul 112 şi pompierii.

Între timp, însă, profitând de faptul că geamul era deschis, bărbatul a sărit pur şi simplu pe fereastra deschisă.

Din fericire, a aterizat pe copertina de deasupra intrării în spital, care se află chiar sub geamul salonului, la doar câţiva centimetri mai jos. Bărbatul a fost recuperat de cadrele medicale, care au reuşit să îl liniştească.

„Din fericire, pacientul nu a fost rănit în urma acestui incident. După ce a fost calmat, acesta a fost direcţionat către Secția de Psihiatrie, pentru investigaţii şi tratament de specialitate”, a precizat managerul SJU Mavromati Botoşani.

Acesta a declanşat şi o anchetă internă a nivelul unităţii sanitare, pentru a se verifica dacă au fost respectate toate procedurile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS