Şase persoane au fost reţinute, fiind instituite măsuri asiguratorii asupra a 50 de imobile, 17 terenuri, 20 de autoturisme şi a 110 conturi la 13 unităţi bancare, în cazul unui grup infracţional care se ocupa cu înşelăciuni, şantaj sau spălarea banilor, ai cărui membri au transferat prin mijloace frauduloase, în conturile proprii, peste 70 de milioane de lei din conturile unei firme cu sediul în America Centrală, care deţine şi operează o platformă de e-wallet.
“La data de 5 mai 2022, poliţişti din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, cu sprijinul B.C.C.O. Constanţa şi I.P.J. Bistriţa Năsăud – S.I.C.E., împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au pus în aplicare 28 de mandate de percheziţie domiciliară. Activităţile s-au desfăşurat în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Tulcea, Cluj, Giurgiu şi Ialomiţa, la domiciliile unor persoane fizice, precum şi sediile unor persoane juridice. Acţiunea s-a derulat într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit în luna august 2021, în scopul obţinerii, prin mijloace frauduloase, a aproximativ 16 milioane de dolari, aflaţi în conturile deschise la o unitate bancară din România de către o societate comercială cu sediul în America Centrală, care deţine şi operează o platformă de e-wallet”, a precizat sâmbătă comisarul de poliţie Cristian Bîra, şef serviciu în cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din I.G.P.R.
Au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere
El a precizat că au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite şi au fost citaţi mai mulţi martori, în vederea audierii acestora şi dispunerii măsurilor legale, la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.
“În fapt, poliţiştii D.I.C.E. şi D.C.C.O. au efectuat cercetări într-un dosar penal înregistrat la nivelul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune care a produs consecinţe deosebit de grave, delapidare care a produs consecinţe deosebit de grave, spălarea banilor, fraudă informatică cu consecinţe deosebit de grave, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu care a produs consecinţe deosebit de grave, uz de fals, fals în declaraţii şi şantaj. În cauză s-a reţinut că, începând cu luna august 2021, în baza rezoluţiei infracţionale de a obţine în mod fraudulos întregul disponibil aflat în conturile unei societăţi comerciale cu sediul în America Centrală, care deţine şi operează o platformă de e-wallet, asupra cărora a fost instituită măsura asigurătorie a popririi de către P.Î.C.C.J., într-o cauză penală, în perioada 17 martie 2015 – 16 august 2021, membrii grupării ar fi organizat şi ar fi pus în executare un amplu mecanism financiar, menit să asigure inducerea în eroare a instituţiei bancare”, a explicat Cristian Bîra.
Cum acționau
Pentru realizarea acestui scop, gruparea ar fi folosit mai multe înscrisuri falsificate (respectiv mandate şi procuri certificate prin apostile falsificate, în care atestau calitatea nereală de împuternicit pe conturi a liderului grupării, în baza unui contract de mandat oneros) sau care nu erau apte să justifice, din punct de vedere legal, comercial sau economic transferul/retragerea din conturi a acestor fonduri băneşti (contract de mandat cu titlu oneros falsificat, contract de asistenţă juridică încheiat cu un avocat, pus în executare în mod formal prin intermediul unui executor judecătoresc, contracte de consultanţă financiară fictive, al căror obiect nu a fost prestat în realitate), documente menite să asigure transferurile de sold/viramentele în conturile pretinşilor prestatori de servicii juridice/financiare.
Acţiunile de inducere în eroare a unităţii bancare au fost posibile şi ca urmare a încălcării dispoziţiilor legale prevăzute în Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului şi Regulamentul BNR Nr. 2/2019 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, care reglementează modalitatea de actualizare a datelor clienţilor în evidenţele unităţilor bancare, acceptând informaţii nereale şi înscrisuri falsificate, cunoscând caracterul incomplet, contradictoriu şi neclar al acestora.
“Acţionând în această modalitate, grupul infracţional organizat a indus în eroare unitatea bancară din România şi a determinat factorii de decizie să aprobe, în perioada noiembrie- decembrie 2021, plăţi în valoare totală de 70.156.151,72 de lei, din conturile clientului băncii în conturile membrilor grupului infracţional sau în alte conturi controlate de aceştia. Ulterior, sumele obţinute ar fi fost supuse unui proces de spălare a banilor, membrii grupului procedând la împărţirea fondurilor obţinute prin mijloace frauduloase din conturile firmei offshore şi transmiterea acestora către mai multe conturi bancare, urmată de retragerea acestora în numerar, cumpărarea unor imobile sau autoturisme de lux, plata creditelor pentru companii unde membrii grupului sau apropiaţi ai lor sunt acţionari sau creditarea societăţilor deţinute de aceştia, acordarea unor împrumuturi fictive unor persoane fizice de cetăţenie română, moldoveană, ucraineană şi rusă sau transferuri cu valori neobişnuit de mari în raport cu obiectul tranzacţiilor (contracte de cesiune părţi sociale, antecontracte de vânzare-cumpărare)”, a relatat comisarul de poliţie.
Ce obiecte au fost ridicate în urma perchezițiilor
Operaţiunea a avut drept scop documentarea şi investigarea activităţilor infracţionale ale persoanelor bănuite, probarea legăturilor infracţionale, identificarea de bunuri şi înscrisuri necesare soluţionării cauzei, aplicarea de măsuri asigurătorii, conducerea persoanelor bănuite, în vederea audierii şi dispunerii de măsuri.
În urma activităţilor desfăşurate până în prezent, procurorul de caz din cadrul DIICOT a dispus reţinerea a 6 membri ai grupului infracţional, fiind instituite şi aplicate măsuri asigurătorii asupra bunurilor imobile şi mobile deţinute (50 de imobile, 17 terenuri şi 20 de autoturisme), precum şi asupra conturilor bancare (110 conturi la 13 unităţi bancare), pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate 14 telefoane mobile, 4 laptop-uri, 3 PC-uri, 8 unităţi de stocare date, 5 ştampile, precum şi sume în lei şi valută, în valoare totală de aproximativ 40.000 de euro.