8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDecizie în dosarul de mare corupție a lui Darius Vâlcov

Decizie în dosarul de mare corupție a lui Darius Vâlcov

Un complet de cinci judecători de la instanța supremă ar putea stabili, luni, dacă va continua judecata apelurilor din dosarul în care Darius Vâlcov a primit deja opt ani cu executare în prima fază a procesului sau dacă prima decizie va fi anulată definitiv iar judecata reluată de la zero.

Instanța supremă a rămas, în 19 aprilie, în pronunțare pe unul dintre motivele de apel din dosarul de mare corupție în care fosta mână dreaptă a Vioricăi Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat de trei judecători la opt ani de închisoare cu executare.

La termenul din luna martie judecătorii au anunțat că s-a stabilit de către Colegiul de Conducere al ICCJ ca actualul complet să stabilească formula de componență, astfel că după ce au ascultat din nou opiniile DNA și ale avocaților magistrații au rămas să se pronunțe.

La termenul de luni judecata apelurilor ar putea începe.

Răspunsuri CJUE pe masa ICCJ

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat, în luna decembrie, răspunsul cu titlu executoriu la mai multe întrebări ale judecătorilor naționali care au ajuns în impas cu dosarele penale de mare corupție după o decizie a CCR privind nelegala compunere a completurilor de judecată.

Astfel, după decizia CJUE, judecătorii ICCJ, care au transmis întrebări CJUE pentru a se lămuri cu privire la turnura judecării în respectivele dosare, le pot repune pe rol și au posibilitatea de a își întemeia deciziile viitoare și pe baza deciziei CJUE.

Astfel, doar la instanța supremă, opt dosare de mare corupție, unele dintre ele excesiv mediatizate, au fost suspendate succesiv până la acest moment în așteptarea răspunsurilor CJUE.

Acum ele vor fi repuse pe rol iar magistrații ICCJ urmează să stabilească traseul fiecărui dosar în parte.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în octomrbie 2019 să transmită Curţii de Justiţie a UE patru întrebări preliminare cu referire la decizia CCR privind specializarea completurilor, în dosarul lui Darius Vâlcov. Până la răspunsul CJUE, judecata se suspendă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS