0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinFinal tragic pentru poliţista care şi-a ajutat iubitul deţinut să evadeze

Final tragic pentru poliţista care şi-a ajutat iubitul deţinut să evadeze

Vicky White, femeia-gardian al unui penitenciar din Alabama care a ajutat un deținut să evadeze, apoi a fugit cu el, a murit în spital, după ce ea și bărbatul au fost arestați luni de polițiștii din statul Indiana, informează CNN.

Femeia fusese internată în spital luni cu o rană la cap prin împușcare, după ce ea și deținutul Casey White (nu aveau legătură de rudenie) fuseseră implicați într-o urmărire de mașini cu poliția și au avut un accident în orașul Evansville din Indiana. Șeriful Dave Wedding din comitatul Vanderburgh a declarat pentru CNN că rănile ei „erau foarte grave”.

Oamenii legii nu au tras niciun glonț asupra lor, a spus șeriful Rick Singleton din comitatul Lauterdale din statul Alabama, de unde perechea a fugit pe 29 aprilie.

Poliţista a fost găsită împuşcată în cap

Înainte de declanșarea urmăririi de mașini, polițiștii care îi supravegheau au văzut-o pe Vicky White ieșind dintr-un hotel cu o perucă pe cap. Ea și Casey White s-au urcat într-o mașină și au plecat.

Ei au fost supravegheați  de la distanță, însă la un moment dat s-a declanșat urmărirea de mașini, iar un polițist a lovit mașina în care se afla perechea. Mașina în care se aflau femeia și evadatul era condusă de bărbat, iar în urma coliziunii s-a învârtit și rostogolit. Polițiștii l-au scos pe deținut din mașină, însă femeie a rămas încarcerată și avea o rană prin împușcare la cap.

Casey White le-ar fi spus polițiștilor s-o ajute „pe soția lui”, care s-a împușcat în cap, și le-a mai spus că nu a împușcat-o el. Evadatul și femeia-gardian nu erau căsătoriți, potrivit autorităților SUA.

Capturarea celor doi a pus sfârșit unei vânători de oameni de 11 zile care a câștigat atenție la nivel național în SUA și a declanșat o ploaie de informații către autorități, venite din toate colțurile țării, inclusiv pontul care a dus la descoperirea și arestarea fugarilor. Pontul a venit duminică seară.

Potrivit șerifului Wedding, cei doi s-ar fi aflat în Evansville din 3 mai.

Casey White, în vârstă de 38 de ani, se va întoarce în penitenciarul din Alabama, unde ispăşea pedeapsa pentru mai multe crime.

Evadarea, atent planificată

Vicky White, în vârstă de 56 de ani, a fost acuzată inițial că ar fi permis sau ajutat un evadat să scape, iar apoi de fals și furt de identitate.

Majoritatea evadărilor din închisoare sunt spontane, însă șeriful Rick Singleton din Alabama spune că aceasta a fost atent planificată.

„Au existat multe pregătiri, au avut la dispoziție resurse: bani, mașini, aveau tot ce le trebuie. Au avut și un avans de șase ore”.

În urma investigaţiei, autorităţile au aflat că poliţista îşi vânduse casa la un preţ sub media pieţei şi urma să iasă la pensie, chiar în ziua când a avut loc evadarea.

Autorităţile afirmă că este un miracol faptul că niciun ofiţer nu a fost rănit în urma evadării, deoarece perechea era înarmată cu două puşti. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS