6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePasagerii unui avion aterizat la Satu Mare, percheziţionaţi de poliţişti în urma unui furt

Pasagerii unui avion aterizat la Satu Mare, percheziţionaţi de poliţişti în urma unui furt

Polițiștii i-au împiedicat pe pasagerii unui avion care a aterizat pe Aeroportul Internațional Satu Mare să părăsească aeronava timp de câteva zeci de minute din cauza unor bani furaţi dintr-un portofel uitat în toaletă, informează Observatornews.

După cum notează Jurnalul de Satu Mare, problemele pasagerilor care zburau de la Londra la Satu Mare au început când un bărbat de 50 de ani și-a uitat portofelul în toaleta aeronavei și nu l-a mai găsit când s-a întors după el.

Se pare că, după bărbat, a intrat în toaletă un alt pasager, un tânăr de 35 de ani, care a decis să își însușească toți banii din portofel. Păgubitul s-a adresat membrilor echipajului, iar aceştia au apelat, la rândul lor, la oamenii legii din Satu Mare.

Percheziţie generală în avion

Polițiștii au ajuns pe aeroport în jurul orei 11.00 și au decis să îi percheziționeze pe cei aflați la bordul aeronavei. În cele din urmă, această procedură s-a întins până aproape de ora 12.00.

Percheziția făcută de oamenii legii a dus la identificarea unui posibil făptaș, acesta fiind condus la o secție de poliție pentru mai multe întrebări.

Atunci când asupra bărbatului de 35 de ani au fost găsiți banii pasagerului care și-a uitat portofelul, 950 de lire, el a susținut că suma îi aparținea. Bărbatul păgubit avea însă o chitanță cu care a dovedit că a retras acei bani dintr-un bancomat cu doar câteva ore înainte de zbor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS