2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLockdown inexplicabil în Coreea de Nord

Lockdown inexplicabil în Coreea de Nord

Locuitorilor din Phenian, Coreea de Nord, li-a ordonat brusc să se întoarcă acasă, marți după-amiază. Unele surse vorbesc despre un „lockdown național”, altele, despre „o problemă națională”, scrie Il Corriere della Sera.

Informațiile au fost obținute de site-ul «NK News», care, din Seul, studiază evenimentele care se petrec la nord de paralela 38.

În stațiile de autobuze s-ar fi format cozi lungi

În stațiile de autobuze s-ar fi format cozi lungi, iar pe străzi s-a creat aglomerație, oamenii grăbindu-se spre case. Din punctele de observație sud-coreene se vedeau muncitorii din agricultură, care încă lucrau la câmp.

În Phenian, ambasadele sunt aproape pustii de doi ani

În Phenian, ambasadele sunt aproape pustii de doi ani. Personalul diplomatic și cel al organizațiilor umanitare internaționale au părăsit țara din cauza închiderii graniței cu China și Rusia, ca măsură de prevenire a pandemiei, ceea ce a făcut dificile condițiile de muncă și de viață pentru mica comunitate străină. În acest context, este dificil să se obțină informații independente despre situația din Coreea de Nord, potrivit presei italiene.

Regimul de la Phenian nu a raportat cazuri de infectare cu Covid-19

În acești doi ani, regimul de la Phenian nu a raportat cazuri de infectare cu Covid-19 și nu a acceptat vaccinuri din străinătate, nici măcar cele oferite de Beijing.

De altfel, Coreea de Nord, ca și Eritreea, a refuzat să înceapă o campanie de vaccinare, limitându-se la a-și păstra granițele închise, așa cum a făcut de fapt chiar înainte de pandemie invocând motive de securitate politică. 

Linia de legătură feroviară cu China a fost din nou închisă

Săptămâna trecută, linia de legătură feroviară cu China a fost din nou închisă, din cauza extinderii pandemiei în provinciile chineze Liaoning și Jilin, care se învecinează cu Coreea de Nord. 

„Rodong Sinmun”, un ziar de la Phenian, continuă să avertizeze populația cu privire la necesitatea de a purta măști și de a respecta măsuri de igienă strictă pentru a opri răspândirea Covid-19. 

Ordinul de blocare în case nu este însă o premieră la Phenian: autoritățile iau astfel de măsuri în condiții de furtună de nisip, ceea ce duce la un nivel foarte ridicat de poluare a aerului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS