Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat o captură record de 10,260 kg (57 cutii) de tutun brut, importat scriptic din Indonezia, de către o firmă din Iași.
După o analiză specifică de risc fiscal, inspectorii antifraudă fiscală au identificat firma și au monitorizat transportul de tutun pe teritoriul României. Deoarece au constatat lipsa documentelor legale necesare efectuării unui pretins export sau a unei livrări intracomunitare, au dispus plata a 4,92 milioane lei, reprezentând acciza aferentă întregii cantități. Pentru asigurarea recuperării sumelor datorate bugetului de stat, inspectorii ANAF-Antifraudă au dispus sechestru și poprire asiguratorie asupra conturilor bancare și bunurilor firmei incriminate.
Prin monitorizarea constantă a transporturilor cu risc fiscal ridicat și confiscarea celor 10,26 tone de tutun, inspectorii ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală a prevenit prejudicierea bugetului de stat cu cca 9,83 milioane lei, reprezentând acciză și TVA, care ar fi fost cauzată dacă tutunul, transformat în țigarete, ar fi fost vândut în România pe piața neagră.
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală analizează și monitorizează permanent importurile și transporturile de produse din această categorie. În acest sens, de la începutul anului au fost confiscate peste 50 tone tutun brut fără acte necesare transportului, procesării sau comercializării. Și în aceste situații s-au emis decizii de impunere pentru suma totală de 22,85 milioane lei, reprezentând accizele aferente datorate bugetul statului.