2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiovenii vor avea apă de izvor la robinet în 2024

Craiovenii vor avea apă de izvor la robinet în 2024

11.05.2022
foto/kodak/11.05.2022/foto Claudiu Tudor

Craiovenii vor avea apă de izvor la robinet în 2024

Maria Cernătescu

Reprezentanţii Companiei de Apă Oltenia, autorităţile locale şi judeţene au ţinut ieri să facă o radiografie a Masterpalnului pe apă şi canal. Acesta se află în plină desfăşurare, iar reprezentanţii CAO spun că s-au efectuat 30% din lucrări. Cele 21 de contracte care vizează reţelele de apă şi canal, dar şi firul II al aducțiunii Isvarna – Craiova se se găsesc în diferite etape de lucru. Cert este că lucrările la aducţiunea de apă Isvarna-Craiova se vor finaliza la sfârşitul anului 2023, iar craiovenii vor avea la robinet apă de izvor.

„O radiografie la zi a Masterplanului pe apă şi canal ne arată că suntem undeva la peste 30% din procesul de implementare. Avem 22 de contracte de lucrări, au fost 21 adjudecate, mai avem un singur contract care este în evaluare. Acesta prevede o lucrare cu aducţiune din Dunăre în localitatea Bechet, cu transport către localităţile Călăraşi, Ostroveni şi toată Valea Dunării. Legat de Masterplan, în anul 2020 au fost semnate 9 contracte de lucrări, în 2021 au fost semnate 11 contracte şi unul în 2022. În momentul de faţă pe Craiova avem două contracte de lucrări, CL1 şi CL2. CL1 prevede lucrări de extindere a reţelelor de apă şi canal şi foarte multe reabilitări. CL2 prevede lucrări de apă şi canal în zona de vest a Craiovei. Avem un contract pe Gherceşti şi Mischii care este puţin în întârziere, constructorul va primi un supliment de timp. Mai este un contract, Malu Mare şi Cârcea şi aici mai sunt întârzieri. Un contract, la Breasta şi Bucovăţ, contractul este în avans. Pentru Şimnicul de Sus , Işalniţa , Coţofenii din Dos lucrările au început de două săptămâni. Contractul pe Poiana Mare şi Piscul Vechi este în derulare şi puţin în întârziere din cauza unor proiecte care s-au suprapus. Un contract este în zona de sud care merge binişor. Alt contract este pentru Maglavit, Basarabi, Golenţi care merge foarte bine şi altul care ţine de oraşul Băileşti care şi el merge foarte bine”, spune directorul CAO, Alin Şuiu.
Acesta a vorbit şi despre lucrările de pe aducţiunea Isvarna-Craiova.
„Traseul Isvarna-Craiova a fost împărţit în şase contracte de lucrări. Acesta are o lungime de 124 de kilometri. Avem peste 40 de kilometri realizaţi, reabilitare şi conductă nouă. Până la finalul anului viitor vom avea finalizata lucrarea şi vom avea apă de Isvarna în Craiova, în toată zona metropolitană. Am avut ceva probleme din cauza pandemiei cu personalul, acum din cauza războiului cu materialele pentru lucrări, scumpirile, dar facem toate eforturile să ducem la capăt acest proiect”, a mai spus directorul CAO.

CAO pregăteşte cel de-al treilea Masterplan pe apă şi canalizare

Prin cele două Masterplanuri implementate de CAO, 71% din populaţia judeţului va primi apă potabilă la robinet. În plus, Compania de Apă Oltenia pregăteşte un alt Masterplan, cel de-al treilea, cu apă din Valea Orodelului.
„Lucrăm la următorul Masterplan care prinde toate UAT-urile din judeţul Dolj cu o populaţie de 2 mii de locuitori, una din condiţiile finanţării. Este un proiect care depăşeşte suma de 375 de milioane de euro. Vom avea o aducţiune de apă din Valea Orodelului, unde sunt izvoare de suprafaţă exact ca în localitatea Gioroc. De aici vom duce apă către Moţăţei şi Unirea. De la Băileşti vom duce apă către localităţile din împrejurimi. Avem aplicaţia aproape gata. Vom da drumul studiului de fezabilitate
Aici vom aduce apă şi canalizare în localităţile unde nu au fost făcute investiţii, unde apa este , dar nu este potabilă. În UAT-uri unde CAO nu operează”, spune directorul CAO
Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile a adăugat:
„Acum doi ani când a început al doilea Masterplan a fost cel mai mare contract din Europa. Prin acest Masterplan se rezolvă probleme în comune mari ale judeţului Dolj. Sunt localităţi unde valoarea investiţiei depăşea cu mult posibilitatea financiară a localităţilor respective. Nu putea să ducă niciun program la bun sfârşit. Masterplanul rezolvă problemele şi în localităţile cu o mare întindere. Cele două Masterplanuri implemantate de CAO aduc apă potabilă şi canalizare pentru 71% din populaţia judeţului. Este un proiect dificil cu 22 de subcontracte subsecvente, este o provocare, dar va fi dus la bun sfârşit.

Fondurile europene, baza modernizării reţelei de apă şi canal

Primarul Craiovei spune că fără posibilitatea de-a accesa fonduri europene modernizarea şi reabilitarea reţelei de apă şi canal în Craiova ar fi fost greoaie.
„Eu sunt fericitul beneficiar al celui mai mare proiect european şi sper să se finalizaze la timp. În fiecare săpătmână avem şedinţe ca să ne asigurăm că nu vom avea nici un fel de sincopă. Mă bucură foarte tare că de la sfârşitul anului viitor vom bea apă de Isvarna de la robinet, să nu mai cheltuim bani în plus pentru a ne alimenta cu apă. Acum vom porni cu totul nou. Dacă nu ar fi existat fondurile europene, nu am fi reuşit să ajungem niciodată aici, să finalizăm canalizarea. Nu mai vorbesc de aducţiunea de la Isvarna”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu

Primăria Craiova nu poate accesa fonduri şi pentru gaze naturale.

„Din păcate suntem una dintre cele două regiuni din România care nu pot accesa fonduri pentru alimentarea cu gaze pentru că serviciul este concesionat. Suntem noi şi regiunea din nordul României. Nu putem să luăm nici pe proiectul Anghel Saligny, nici pe fonduri europene. Singurii care pot investi sunt cei de la Distrigaz care se mişcă foarte încet şi care trebuie să facă aceste investiţie doar pe banii firmei. Distrigaz poate accesa fonduri, primăria nu. Din păcate suntem în această situaţie cu gazele”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS