2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisNovak Djokovic face din nou legea! Sârbul a triumfat pentru a 6-a oară la Roma

Novak Djokovic face din nou legea! Sârbul a triumfat pentru a 6-a oară la Roma

În sfârșit, Novak Djokovic poate zâmbi fericit! După ce a trăit un calvar la începutul anului, când a fost interzis la Australian Open 2022, sârbul este din nou triumfător în circuitul ATP! Nole a cucerit turneul ATP Masters 1000 de la Roma, după ce s-a impus în minimum de seturi în finala cu Stefanos Tsitsipas (Grecia, 5 ATP), scor 6-0, 7-6(5). Astfel, după acest succes, sârbul și-a adjudecat al 6-lea trofeu la Foro Italico, al 39-lea din seria Masters și al 86-lea al carierei.

În ultimul act i-a predat o adevărată lecție lui Stefano Tsitsipas. A servit perfect în actual inaugural, un procentaj de 87% al punctelor jucate cu prima minge, și a fost agresiv la retur. Novak Djokovic a avut un start de partidă fabulos, liderul mondial fiind atât de sigur pe el încât nu a cedat niciun game în primul set. Grecul a riscat în partea secundă și a reușit primul break-ul. S-a desprins la 5-2, dar i-a tremurat mână în momentul în care a servit pentru set. În tie-break, Nole a fost dominant și a profitat de câteva backhand-uri defectuoase ale lui Stefanos. 

1001 de victorii pentru Nole

Novak Djokovic a avut o săptămână de vis la Roma, victoria reușită duminică în ultimul act cu Stefanos Tsitsipas fiind a 1001-a din cariera sa.

„Am avut un plan de joc clar, petru că știam ce vine din cealaltă jumătate a terenului! În setul secund m-a condus cu 4-1, dar am folosit loviturile corecte la momentele potrivite. Am fost ambii încordați în tie-break! Dar am reușit să închid meciul în două seturi! A fost cu siguranță o săptămână perfectă pentru mine!”, a spus Novak Djokovic, pentru Eurosport.

„Novak, felicitări pentru victorie, ești o inspirație pentru mine și pentru toți jucătorii din circuit. Sper să ajung ca tine, sper să ajung într-o bună zi la nivelul tău, încerc să dau tot ce am mai bun în fiecare zi pentru asta. Țin minte că ne-am antrenat împreună pentru prima dată în Franța, acum câțiva ani, și pentru mine a fost grozav să împart terenul cu tine“, a declarat şi Tsitsipas .

Novak Djokovic a trecut la Roma de Aslan Karatsev, Stanislas Wawrinka, Felix Auger-Aliassime, Casper Ruud și Stefanos Tsitsipas, fără a ceda set. Liderul mondial a fost recompensat cu un cec în valoare de 836.355 de euro după ce și-a adjudecat titlul de la Roma! Foarte important pentru „Nole” este și faptul că și-a atins vârful de formă înainte de Roland Garros (22 mai – 5 iunie). 

Citeşte şi: Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse, pe tabloul principal de la Strasbourg! Vezi programul!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS