Poliţiştii de la Secţia 2 Craiova au dispus reţinerea unui bărbat de 52 de ani, care a fost depistat conducând băut de trei ori, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică. În plus, bărbatul avea permisul anulat. Asta pentru că, în urmă cu aproape trei ani, a fost condamnat pentru conducere sub influanţa alcoolului şi cu permisul suspendat. A primit o pedeapsă de un an şi nouă luni de închisoare cu suspendare.
Poliţiştii doljeni au precizat că, prima oară, bărbatul a fost depistat conducâd băut în jurul orei 00.30, pe bulevardul Nicolae Romanescu. Oamenii legii nu au reuşit să afle ce alcoolemie avea craioveanul de 52 de ani, pentru că acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest.
„În fapt, la data de 15 mai, ora 00.30, patrula formată din polițist din cadrul Secției 2 Craiova şi jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au depistat un bărbat de 52 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Romanescu din Craiova.
Întrucât acesta prezenta halena alcoolică i-a fost solicitată testarea cu aparatul etilotest, testare pe care a refuzat-o. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, pe care de asemenea a refuzat-o”, au explicat oamenii legii. Ulterior, poliţiştii au stabilit că bărbatul are anulat dreptul de a conduce vehicule.
Prins de două ori băut la volan, tot pe bulevardul Nicolae Romanescu
În aceaşi noapte, bărbatul de 52 de ani a fost depistat de alte două conducând băut şi fără permis. A fost depistat tot de poliţiştii de la Secţia 2, tot pe bulevardul Nicolae Romanescu.
„În aceeaşi noapte, la ora 04.36, patrula de siguranţă publică din cadrul Secției nr.2 Poliție Craiova l-a depistat din nou pe bărbat în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Romanescu, din municipiul Craiova. Şi de această dată a refuzat testarea cu aparatul etilotest precum şi recoltarea de mostre biologice”, au mai precizat poliţiştii.
A treia oară, acelaşi bărbat a fost depista conducând băut la ora 06.20. Şi de data acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi recoltarea de mostre biologice.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar pentru comiterea a câte trei infracţiuni de conducere fără permis şi refuzul recoltării de probe de sânge. Duminică dimineaţa, craioveanul a fost încarerat în arestul IPJ Dolj.
„Persoană altruistă”, condamnată cu suspendare
În martie 2019, acelaşi craiovean era trimis în judecată într-un dosar în care a fost acuzat de conducere sub inluenţa alcoolului, conducere cu permisul suspendat şi refuzul recoltării de mostre biologice.
Inculpatul şi-a recunoscut faptele pentru a avea parte de o reducere a pedepselor, iar în iunie 2019 a fost condmanat. Instanţa a ţinut cont de faptul că băbatul şi-a recunosut faptele, că era la prima condamnare, dar şi că ar fi „o persoană altruită”.
„Având în vedere criteriile prevăzute de art. 74 din Noul Cod penal (cu precădere starea de pericol creată pentru valorile ocrotite prin săvârși rea acestor fapte contra siguranței circulației pe drumurile publice ), luând în considerare poziția procesu ală a inculpatului, la primul conflict cu legea penală, de recunoaștre a infracțiunilor comise și caracterizarea acestuia făcută de D.I. din care rezultă că inculpatul este o persoană altruistă”, instanța l-a condmanat la un an şi nouă luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunile comise.
Hotărârea Judecătoriei Craiova nu a fost contestată de inculpat şi procurori.