2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMinisterul Culturii refuză să răspundă despre naiadele din Parcul Romanescu

Ministerul Culturii refuză să răspundă despre naiadele din Parcul Romanescu

Ministerul Culturii are două viteze în ceea ce priveşte răspunsurile pe Legea 544 privind liberul acces la informațiile de interes public: încet şi foarte încet. Gazeta de Sud a formulat o cerere cu câteva întrebări de interes public, adresate Ministerului Culturii, legate de amplasarea naiadelor în Parcul Romanescu din Craiova. Însă, ministerul se pare că nu binevoieşte să răspundă.

Binecunoscutele naiade amplasate în Parcul Nicolae Romanescu din Craiova, care au iscat o mulţime de controverse, încă se află în parc, fără ca Ministerul Culturii să transmită dacă era nevoie sau nu de un aviz pentru acest lucru. Gazeta de Sud a scris, la începutul lunii aprilie despre apariţia acestor naiade pe cursul Pârâului Fetii din Parcul Romanescu, dar şi despre vopsirea rădăcinilor chiparoşilor de baltă, în toate culorile. Parcul Nicolae Romanescu este monument istoric, iar intervenţiile asupra lui ar trebui să se facă în condiţii speciale.


Am întrebat, la vremea respectivă, Direcţia Judeţeană de Cultură Dolj dacă era nevoie ca Primăria Craiova să ceară aviz de la această insituţie pentru amplasarea naiadelor în parc. Direcţia a susţinut că ar fi fost nevoie, însă municipalitatea nu i-a solicitat niciun aviz. „Conform Legii nr. 422/2001 – privind protejarea monumentelor istorice, cap. III, art.23 și 24, Primăria Municipiului Craiova, ca oricare alt beneficiar, are obligația să solicite Direcției Județene pentru Cultură, un aviz pentru intervențiile operate asupra monumentelor istorice (în speță, Parcul Nicolae Romanescu)“, a menționat DJC Dolj.

Gazeta de Sud a întrebat concret această instituție dacă era nevoie de aviz pentru montarea naiadelor în Parcul Romanescu. „Da, așa cum am precizat, este nevoie de aviz pentru orice intervenții. Primăria Craiova nu ne-a solicitat nimic“, a mai precizat Direcția.

Primăria a negat că ar fi avut nevoie de aviz

De cealaltă parte, Primăria Craiova a susţinut că nu a avut nevoie de un astfel de aviz de la Direcţia de Cultură Dolj. „Acele statui sunt din material perisabil, din lemn de tei uscat. Deci vor fi temporare. Oricum, nu este vorba despre statui monument istoric sau despre modificări ale unor astfel de monumente. Nu există nicio modificare a parcului“, au declarat reprezentanții Primăriei Craiova.
Singura instituţie care poate face lumină în acest caz este Ministerul Culturii. Am solicitat un punct de vedere acestei instituţii, încă de pe 8 aprilie, prin Legea 544 privind liberul acces la informațiile de interes public. Am întrebat, concret, dacă era nevoie de aviz sau nu.

Ministerul Culturii refuză să răspundă

La 10 zile distanţă, am primit acest răspuns de la Ministerul Culturii. „Având în vedere solicitarea formulată în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, transmisă Ministerului Culturii și înregistrată de Biroul Comunicare și Dialog Social cu nr. 112/08.04.2022, vă informăm că răspunsul la solicitarea dumneavoastră nu poate fi comunicat în termenul inițial de 10 zile, urmând să-l primiți în termen de maximum 30 de zile, conform art. 16 alin. (c) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, cu modificările și completările ulterioare“.

Aşadar, ministerul a avut nevoie de 10 zile pentru un răspuns banal. Mai mult decât atât, nici măcar luni, 16 mai, ministerul nu ne-a trimis răspunsul. Aşadar, a depăşit cu mult termenul legal. De precizat este că am discutat telefonic cu o reprezentantă a instituţiei, care ne-a spus, timp de mai multe zile, că răspunsul este la semnat. Direcţia de Cultură Dolj ne-a transmis răspunsul la aproximativ aceleaşi întrebări în doar două zile.

Citeşte şi: Se mai poate resuscita Avioane Craiova S.A?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS