2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSCM Craiova a scăpat de retrogradare, dar vrea victoria cu Brăila

SCM Craiova a scăpat de retrogradare, dar vrea victoria cu Brăila

-

Finalul campionatului din Liga Naţională de handbal feminin se apropie cu paşi repezi, iar în perioada următoare se vor disputa ultimele jocuri oficiale din acest sezon. Miercuri, de la ora 18.30, în Sala Polivalentă se va disputa partida dintre SCM Craiova şi Dunărea Brăila, din etapa a 24-a a Ligii Florilor. Duelul va fi unul extrem de interesant, mai ales că cele două formaţii sunt vecine de clasament, iar Craiova şi-a propus să câştige tot pe teren propriu până la finele campionatului.

Calculele sunt multe, în special în partea de sus a clasamentului, unde lupta la titlu se va da, mai mult ca sigur, până în ultima etapă. De partea cealaltă a clasamentului, echipa ce ne interesează cel mai mult, şi anume SCM Craiova, poate răsufla uşurată în privinţa retrogradării cu trei etape înainte de „tragerea obloanelor“. Echipa condusă de Bogdan Burcea nu mai are cum să ajungă din punct de vedere matematic la meciurile de baraj, după ce Slatina a remizat cu Cisnădie, astfel că ultimele meciuri le vor juca fără o presiune în plus.

Dunărea Brăila vine în Bănie după două eşecuri, cu CSM Bucureşti şi Cisnădie, dar nici despre oltence nu putem spune că stau mai bine la capitolul moral. Trupa craioveană are trei înfrângeri consecutive, 24-25 cu Cisnădie, 19-24 cu Baia Mare (Cupă) şi 21-28 cu Bistriţa şi se află pe locul al 10-lea, cu 29 de puncte, la cinci lungimi de adversarele de miercuri seară. În partida tur, de la Brăila, SCM s-a impus surprinzător la momentul respectiv, scor 32-29.

Costin Dumitrescu: „Se vor întâlni cele mai rănite echipe

În cadrul unei conferinţe de presă, „secundul“ Costin Dumitrescu a prefaţat duelul cu Brăila, de miercuri şi şi-a adus aminte de super-jocul din tur, câştigat surprinzător de Craiova. Acesta a punctat şi faptul că ambele echipe suferă în acest moment la capitolul absenţe.

„Ne aflăm în faţa etapei a 24-a. Se vor întâlni de departe cele mai rănite echipe din cauza accidentărilor. Atât noi, cât şi cei de la Brăila avem foarte multe absenţe. Va fi un meci al orgoliilor şi în care putem vedea de ce mai suntem în stare pe teren cu formula de joc actuală. Ne propunem victoria, pentru că asta înseamnă sportul. Invităm lumea să vadă penultimul meci din acest campionat desfăşurat acasă. Victoria de la Brăila, din tur, a fost una dintre cele mai mari surprize ale campionatului. Ele aveau un lot complet, puternic, cu jucătoare de renume, iar victoria noastră a venit pe neaşteptate.

Ne dorim cele două victorii de pe teren propriu pentru a satisface publicul craiovean şi pentru a le mulţumi tuturor pentru suport. Noi, ca antrenori, trebuie să revigorăm fetele rămase apte de joc. Cine intră în teren pentru Craiova trebuie să-şi facă datoria. Le suntem datori fanilor pentru ultimele sezoane, dar este foarte greu să găsim scuze. Cine iubeşte echipa şi ştie câte ceva despre Craiova, va fi lângă noi mereu“, a declarat Costin Dumitrescu.

Curmenţ rămâne în Bănie

Bianca Curmenţ, unul dintre portarii Craiovei, a anunţat că va rămâne în Bănie şi în sezonul viitor şi a vorbit despre jocul cu Brăila.

„Este final de campionat, suntem obosite atât fizic, cât şi psihic. Este din ce în ce mai greu să-ţi găseşti motivaţia pe final, dar trebuie să ne facem datoria pentru acest club şi pentru public. A fost un joc spectaculos în tur şi sperăm ca şi de această dată să ne ridicăm la un nivel bun.

Dzhukeva va pleca din sezonul viitor, eu voi rămâne. Va mai veni la Craiova o portăriţă bună, de la Buducnost şi sper să mă înţeleg cu ea la fel cum am făcut-o şi cu Dzhukeva. Trebuie ca din sezonul viitor să urcăm în clasament, să avem alte pretenţii“, a spus Bianca Curmenţ.

Citeşte şi: CSV Craiova, locul patru pe ţară la categoria speranţe

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS