Formaţiile Eintracht Frankfurt şi Rangers se vor înfrunta miercuri, de la ora 22.00 (Pro Arena), pe stadionul „Ramon Sanchez-Pizjuan“, în prima finală de cupă europeană a sezonului, cea din Europa League.
Eintracht şi Rangers s-au mai întâlnit în cupele europene în 1960, în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, echipa germană câştigând dubla cu 12 goluri marcate, 6-1 şi 6-3, după care a pierdut finala cu Real Madrid (3-7).
Finala de la Sevilla va fi arbitrată de Slavko Vincic, ajutat de asistenţii Tomaz Klancnik şi Andraz Kovacic, toţi din Slovenia. Al patrulea oficial va fi Srdjan Jovanovic, din Serbia. Arbitru VAR va fi Pol van Boekel, din Olanda.
Eintracht, revelaţia competiţiei
Gruparea germană, care a cucerit Cupa UEFA în 1980, şi-a câştigat respectul în acest sezon după ce a reuşit să o elimine pe FC Barcelona, câştigând cu 3-2 pe „Camp Nou“. În drumul său spre finală, Eintracht a câştigat Grupa D, cu trei victorii şi trei egaluri. Din această grupă au mai făcut parte Olympiakos Pireu, Fenerbahce Istanbul şi Antwerp. În optimi a trecut de Betis Sevilla cu emoţii, după 2-1 în deplasare şi 1-1 acasă (după prelungiri). În sferturi, Eintracht a eliminat-o pe FC Barcelona, 1-1 acasă şi 3-2 în deplasare, iar în semifinale a eliminat-o pe West Ham United, după 2-1 în deplasare şi 1-0 acasă.
Eintracht are şansa să salveze un sezon intern slab, echipa încheind pe locul 11 în Bundesliga.
Antrenorul grupării din Frakfurt, austriacul Oliver Glasner (47 de ani), nu va putea conta în finală pe portarul Diant Ramaj (probleme la genunchi) şi pe fundaşul Martin Hinteregger (accidentat la coapsă). Are şi doi incerţi, în speţă pe fundaşul Danny da Costa, respectiv pe mijlocaşul Jesper Lindstrom.
Eintracht ar putea alinia în finală echipa: Trapp – Almamy Toure, Tuta, Ndicka – Knauff, Djibril Sow, Rode, Kostic – Hauge, Kamada, Borre.
Rangers, „naşa“ formaţiilor germane în acest sezon
De partea cealaltă a „baricadei“, Glasgow Rangers are şi ea în palmares un trofeu european, pe cel al defunctei competiţii Cupa Cupelor (1972). A mai pierdut două finale în aceeaşi competiţie (1961, 1967), dar şi Supercupa Europei (1972), precum şi o finală de Cupa UEFA (2008).
Rangers a încheiat Grupa A pe locul secund, după Olympique Lyon, cu două victorii, două egaluri şi două eşecuri. Le-a devansat pe Sparta Praga şi Brondby. Campioana Scoţiei a fost nevoită să joace şi un baraj pentru calificarea în optimi, unde a eliminat-o pe Borussia Dortmund, după 4-2 în deplasare şi 2-2 acasă. În optimi, Rangers a trecut de Steaua Roşie Belgrad, cu 3-0 acasă şi 1-2 în deplasare, iar în sferturi a eliminat-o pe Braga, după 0-1 şi 3-2, după prelungiri. În semifinale a mai eliminat o echipă germană, pe RB Leipzig, după 0-1 în deplasare şi 3-1 acasă.
Pe plan intern, Glasgow Rangers a pierdut titlul în Scoţia în faţa rivalei Celtic. În schimb are şansa câştigării Cupei Scoţiei, unde o va întâlni în finala de pe 21 mai, pe Heart of Midlothian.
Antrenorul formaţiei Glasgow Rangers, olandezul Giovanni van Bronckhorst (47 de ani), are patru absenţi importanţi. În discuţie intră fundaşul Filip Helander, mijlocaşii Ianis Hagi şi Nnamdi Ofoborh, respectiv atacantul Alfredo Morelos.
Echipa probabilă a lui Rangers: McGregor – Goldson, Lundstram, Bassey – Tavernier, Jack, Glen Kamara, Barisic – Scott Wright, Aribo, Kent.
Casele de pariuri o dau favorită pe Eintracht Frankfurt, dar cotele sunt apropiate. Astfel, o victorie a formaţiei Eintracht Frankfurt aduce o cotă de 2.35, o remiză are 3.45, iar o victorie a grupării scoţiene Glasgow Rangers a primit o cotă de 3.15.