2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRAR eXpert – cea mai nouă activitate a Registrului Auto Român

RAR eXpert – cea mai nouă activitate a Registrului Auto Român

Registrul Auto Român vă poate garanta că autovehiculul pe care vreți să îl cumpărați este în regulă, în sensul că identitatea acestuia este cea reală, stabilită de producător!

Două din zece mașini care se prezintă la Registrul Auto Român au probleme de identificare. De la cele mai simple, cum ar fi serii de motor ilizibile, lipsa codului de motor sau lipsa plăcuței producătorului, până la cele mai grave precum modificarea seriei de caroserie/șasiu. O parte dintre aceste deficiențe reprezintă motive întemeiate de a refuza să achiziționați un autovehicul utilizat. Neconformitățile legate de elementele de identificare pot determina respingerea definitivă a mașinii la RAR și blocarea acesteia, de regulă fără posibilitatea readmiterii în circulație.

Începând de astăzi la RAR Grivița (sediul central al instituției) puteți veni cu autovehiculul pe care intenționați să îl achiziționați pentru o verificare amănunțită. RAR dispune de expertiza necesară identificării situațiilor care pot face diferența atunci când scoateți banii din buzunar să vă luați o mașină.

Inginerii RAR au văzut de-a lungul timpului cât de vulnerabili sunt clienții atunci când cumpără un autovehicul. Pentru că nu au pregătirea de specialitate necesară, oamenii pot fi ușor păcăliți de cei care, cu rea credință, pun la bătaie mașini cu defecțiuni ascunse, cu kilometrajul măsluit sau, și mai grav, cu probleme de identificare. Acestea din urmă îi pot pune în situația nedorită de a cumpăra un autovehicul pe care să nu îl poată folosi.

Pentru serviciile de verificare RAR eXpert oferă clienților un raport de expertiză. Pentru a primi acest document, prezența mașinii la sediul RAR Grivița este necesară!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS