6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateOMS nu are dovezi privind mutaţii ale virusului variolei maimuţei

OMS nu are dovezi privind mutaţii ale virusului variolei maimuţei

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) nu are dovezi potrivit cărora virusul variolei maimuţei ar fi suferit mutaţii, a spus luni un oficial al agenţiei sanitare a ONU.

Oficialul a adăugat că această boală infecţioasă endemică în vestul şi centrul Africii nu prezintă tendinţa de a se modifica, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Rosamund Lewis, directoarea secretariatului anti-variolă, parte din programul de urgenţe al OMS, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că mutaţiile sunt de obicei mai puţine în cazul acestui virus, iar secvenţierea genomică a cazurilor va ajuta la înţelegerea informată a focarului actual.

Cele peste 100 de cazuri suspecte şi confirmate nu au fost severe

Cele peste 100 de cazuri suspecte şi confirmate din focarul recent depistat în Europa şi America de Nord nu au fost severe, a precizat şefa unităţii OMS pentru boli emergente şi zoonoze, precum şi director tehnic al departamentului pentru combaterea COVID-19, Maria van Kerkhove.

„Este o situaţie care poate fi ţinută sub control”, a spus ea.

Focarele sunt atipice

Focarele sunt atipice, potrivit OMS, întrucât apar în ţări unde virusul nu circulă de obicei. Oamenii de ştiinţă încearcă să înţeleagă originea cazurilor şi dacă virusul a suferit vreo modificare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS