Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a făcut primele precizări despre incendiul de la metrou, care a avut loc în această dimineață, între stația Piața Romana și Piața Universității.
„Din păcate a fost un incident la metrou, între stația Română și stația Universității. Un incident care a dus la evacuarea a 172 de persoane, dintre care 25 au fost asistați medical”, a precizat Raed Arafat.
„Incendiul a avut loc în tunel. Au intervenit pompierii și au evacuat persoanele respective, după întreruperea curentului la sinele metroului.
La acest moment, toate persoanele au fost evacuate. Din fericire, victime nu sunt”, a mai spus acesta.
„Au fost persoane care au fost asistate de echipajele SMURD jos, înainte să iasă. Persoane care au fost expuse la fum, persoane cu atac de panică, și au fost echipe jos în metrou care le-au asistat inițial și le-au adus la punctul de triaj”, a mai spus șeful DSU.
Colonelul Orlando Șchiopu, comandatul intervenției a precizat că incendiul a fost anunțat la ora 8:43, a fost declanșat planul roșu și pompierii au intervenit cu 20 de autospeciale la trei stații de metrou. Incendiul, produs la nivelul unei cutii electrice la nivelul șinei, a fost lichidat.
La fața locului au ajuns și 31 de echipaje de ambulanță, care au acordat asistență persoanelor expuse la fum sau care au suferit atacuri de panică. Două persoane au fost transportate la spitalul Floreasca.