Membrii echipajelor de descarcerare și SMURD din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați vineri după-amiază pentru descarcerarea unei persoane, în urma producerii unui accident rutier, în localitatea Prundeni, județul Vâlcea.
Din primele date, o persoană a fost grav rănită, după impactul dintre un TIR încărcat cu lemne și un autoturism. În urma coliziunii, persoana din autoturism a rămas încarcerată, fiind transportată la Spitalul Judeţean Craiova cu elicopterul SMURD, potrivit ISU Vâlcea.
Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii condițiilor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.