2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisGabriela Ruse s-a oprit în sferturile de dublu de la Paris! Neînțelegerile cu partenera au costat-o

Gabriela Ruse s-a oprit în sferturile de dublu de la Paris! Neînțelegerile cu partenera au costat-o

Perechea româno-ucraineană Gabriela Ruse/Marta Kostiuk a fost învinsă de cuplul din SUA, Madison Leys/Taylor Townsend. Scorul meciului de marți a fost 7-6 (5), 2-6, 7-5, în sferturile de finală ale probei feminine de dublu de la Roland Garros. Ruse şi Kostiuk au fost depășite după două ore şi 26 de minute de joc, dar cele două au câștigat un cec de 79.500 de euro, plus 430 de puncte WTA la dublu.

Menționăm că, în decisiv, Gabriela și partenera sa au condus cu 2-0, dar adversarele au egalat. Au condus iar cu 4-2, tabela a arătat repede 4-4, iar la 5-5 perechea noastră a ratat o minge de break. Sportivele din SUA și-au făcut serviciul, încheind meciul cu break (7-5).

„M-am enervat pentru că partenera a început să mă certe. Ne-am bătut singure. Ne-a fost frică de victorie! Primul set trebuia să fie clar al nostru, am condus și în tiebreak, 3-0 sau 5-3, dar ne-am precipitat mult și nu cred că era cazul. Era clar, la noi era cheia, nu la adeversare.

Au fost cele mai slabe jucătoare cu care am jucat în turneul ăsta. Cred că ne-am dorit foarte mult să câștigăm. Știam la un moment dat că nu o să reușim, pentru că Marta era foarte nervoasă și emoționată și nu am reușit nici eu să o liniștesc”, a spus supărată Gabi Ruse.

„Marta începuse să mă certe“

2-0 si 4-2 au avut Ruse și Kostyuk dar Marta nu și-a ținut „serviciul” și americancele au ajuns să conducă cu 6-5 după ce au anulat o minge de break.

„Eu m-am enervat puțin pentru că am simțit că începuse ea să mă certe pe mine! Si atunci, cumva, i-am spus se liniștească că dacă ajungem ca noi două să ne certăm nu o să mai reușim să formăm echipă și să putem face ceva! Apoi, și-a dat seama că a greșit față de mine și chiar pe bancă a început să plângă. Pentru mine meciul ar fi trebuit să se termine în două seturi dacă noi reușeam să ne liniștim și să vedem că, dacă noi ne facem treaba noastră, nu ar trebui să avem absolut nicio problemă. Însă, tenisul se joacă de fiecare dată la câteva mingi și, mai ales dacă îți este frică.

Îmi pare rău că am fost aproape să jucăm prima noastră semifinală la un Grand Slam, dar cred că și pentru mine și pentru ea este o lecție și mergem mai departe, pentru că vor veni multe dacă suntem liniștite. Ea este jucătoare foarte bună, cu siguranță vom mai juca împreună. Am făcut un rezultat bun și aici și la Strasbourg, chiar dacă ne am retras acolo. Am învins niște jucătoare foarte experementate cu multe Grand Slam-uri și cu rezultate extraordinare și la simplu, și la dublu“, a continuat Gabi Ruse.

Colegă cu Niculescu pe iarbă?

Gabriela a anunțat că va renunța să joace sezonul de iarbă cu Kostyuk și va face echipă cu Monica Niculescu.

Monica Niculescu așteaptă o veste să vedem dacă voi juca la Nottingham, pentru că noi ne-am propus să jucăm împreună tot sezonul pe iarbă, la dublu. Eu mi-aș dori să fac o pauză de câteva zile și să mă întorc pe iarbă, cel mai probabil, la Eastbourne, Birmingham și Wimbledon, dar trebuie să vorbesc și cu echipa, cu antrenorul și cu preparatorul fizic, să vedem ce o fi. Inclusiv cu Nicoleta, fizioterapeuta mea, pentru că ea trebuia să dea verdictul dacă sunt aptă sau nu sunt ok“, a încheiat Ruse.

Citește și: Spectacolul campionilor! Nadal e în semifinale la Roland Garros după victoria mare cu „Nole“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS