2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎncepe Jubileul de Platină în Marea Britanie

Începe Jubileul de Platină în Marea Britanie

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii s-a declarat „inspirată” de dovezile de apreciere şi bunăvoinţă pe care le-a primit de-a lungul domniei sale, într-un mesaj adresat ţării cu ocazia sărbătoririi Jubileului său de Platină.

Festivităţile care marchează al 70-lea an de domnie încep oficial azi, cu patru zile de celebrări la care sunt aşteptați să participe milioane de oameni din întreaga ţară şi din toată lumea.

„Mulţumesc tuturor celor implicaţi în reunirea comunităţilor, familiilor, vecinilor şi prietenilor pentru a marca Jubileul meu de Platină, în Marea Britanie şi în întreg Commonwealth-ul”, a spus regina într-un mesaj scris, citat de Agerpres.

„Știu că multe amintiri fericite se vor crea cu ocazia acestor festivităţi”, a adăugat suverana în vârstă de 96 de ani.

Următoarele zile, prilej de „reflecţie asupra a tot ce s-a realizat în ultimii 70 de ani”

Elisabeta a II-a şi-a exprimat speranţa ca următoarele zile să fie un prilej de „reflecţie asupra a tot ce s-a realizat în ultimii 70 de ani” şi le-a cerut compatrioţilor săi „să privească spre viitor cu încredere şi entuziasm”.

În paralel cu acest mesaj a fost dezvăluit un nou portret al reginei, realizat de fotograful Ranald Mackechnie, care o prezintă pe suverană zâmbitoare în cadrul unei ferestre a apartamentului său privat din palatul Windsor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS