5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSalariu de o suta de lei

Salariu de o suta de lei

Cind toata lumea ar face orice pentru un salariu cu cit mai multe zerouri in coada, in comuna doljeana Goiesti, un „inginer tinar si inimos“ i-a solicitat primarului un salariu de o suta de lei. „Nu-i o gluma, atita a cerut“, confirma primarul Petrus Stoe.

Solicitantul fabuloasei sume, Adam Atanasie, trebuie sa faca masuratorile cadastrale, parcelarea si intocmirea proceselor-verbale pentru suprafetele de teren din comuna care trebuie date la oameni, conform Legilor 1 si 18. Pentru ocuparea postului si-au depus ofertele in plic inchis la primarie patru candidati, solicitind salarii cuprinse intre 1,3 milioane de lei si o suta de lei. „Conform legii, l-am acceptat pe cel care a cerut salariu cel mai mic. Este un inginer tinar si inimos, care este si consilier comunal. Saracul de el, munceste si cite opt ore pe zi. Dar, daca atita a cerut, atita i-am dat. Noi puteam sa oferim un salariu de 1,5 milioane de lei“, spune primarul Petrus Stoe.

Problema pe care si-o pune edilul sef de la Goiesti este cum o sa-l plateasca pe Adam Atanasie pentru ca monedele de o suta de lei au fost scoase din uz.

Adam Atanasie, consilier comunal, chiar daca nu mai are nici o sursa de venit in afara de indemnizatia de consilier, spune ca a cerut un salariu atit de mic deoarece aceasta suma i-a venit in minte in momentul respectiv: „Eu vreau sa lucrez neaparat in primarie, sa dau o mina de ajutor la finalizarea Legii 1/2000. Nu ma intereseaza salariul. Daca lucrez in primarie, capat si experienta“.

Petre Petrescu, vicepresedintele Consiliului Judetean Dolj, crede ca primarul din Goiesti si-a batut joc de administratia publica locala: „Ce este asta? Unul vrea o suta de mii de lei si unul o suta de lei? Este un post cu responsabilitate si cel care il ocupa devine functionar public si poate primi un salariu de pina la patru milioane de lei. Eu cred ca tot ceea ce a facut primarul acolo este o forma de eludare a legii si de evitare a organizarii unui concurs“. Consiliul Judetean Dolj a trimis deja o echipa de control la Goiesti pentru a verifica legalitatea angajarii lui Adam Atanasie.

Mihail Mohora, inspectorul sef al Inspectoratului Teritorial de Munca Dolj, spune ca actul este legal, insa la un salariu de o suta de lei nu se pot retine darile catre stat, acesta fiind singurul inconvenient: „Nu beneficiaza de nici un fel de drepturi. Ar trebui sa incheie un contract de asigurat cu cei de la Casa Judeteana de Pensii Dolj“.

Daca Adam Atanasie doreste sa capete vechime in munca si sa aiba calitatea de asigurat, ar trebui sa incheie un contract de asigurat cu cei de la CJP si lunar sa plateasca 490.000 de lei. Numai ca el, dupa cum declara, nu este deloc interesat de un astfel de contract de asigurat, pe el il intereseaza doar postul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS