4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisIga Swiatek domină tenisul mondial! Poloneza, din nou câștigătoare la Roland Garros

Iga Swiatek domină tenisul mondial! Poloneza, din nou câștigătoare la Roland Garros

Iga Swiatek (21 de ani, 1 WTA) este campioana de la Roland Garros 2022! Sportiva din Polonia a învins-o în ultimul act pe Cori Gauff (18 ani, 23 WTA), scor 6-1, 6-3.

Cori Gauff se declara încrezătoare înaintea primei finale de Grand Slam din carieră. Spunea că tracul nu o va încurca și că va trata meciul ca pe oricare altul. A fost imposibil, pentru că în fața a avut-o pe cea mai dominantă jucătoare a ultimilor ani, dar și cea mai valoroasă sportivă a momentului. 

Iga Swiatek nu a avut nevoie de încălzire și s-a desprins cât ai clipi la 4-0, pe fondul unui joc fără greșeli, ajutată și de un procentaj foarte bun al primului serviciu, 79%. Actul inaugural s-a încheiat după doar 33 de minute, scor 6-1.

Gauff a revenit mult mai încrezătoare, a atacat dezlănțuit și a trecut în avantaj în setul secund, 2-0. A urmat o nouă serie dezarmantă a lui Swiatek, 5 game-uri consecutive, iar al doilea trofeu de Grand Slam din carieră era deja acontat. Precedentul fusese cucerit tot la Paris, în 2020.

Iga practic luptă în aceste momente doar cu recordurile. A ajuns la 35 de victorii consecutive în circuit, egalând performanța lui Williams, cea mai lungă serie din acest secol. 

Gauff, emoționată până la lacrimi

Imediat după finalul întâlnirii, Coco a izbucnit în lacrimi. A încercat să-și revină în momentul discursului, însă a început să plângă din nou când le-a mulțumit celor din echipă și familiei.

Gauff este o mare speranță a tenisului. La 15 ani a ajuns până în optimi de finală la Wimbledon 2019, fiind învinsă atunci de Simona Halep. În anul următor, ea a ajuns în aceeași fază și la Australian Open, dar adevărata explozie a trăit-o acum la Roland Garros, unde anul trecut bifase sferturile de finală.

Deși și-a controlat mai bine emoțiile, importanța evenimenului a copleșit-o și pe Swiatek, cu lacrimi în ochi la momentul intonării imnului Poloniei.

Iga: Am muncit enorm, așa că sunt foarte fericită!“

Discursul numărului 1 mondial a început prin cuvinte de laudă la adresa adversarei Coco Gauff. Apoi, Iga Swiatek le-a mulțumit echipei celor care au ajutat-o să ajungă la acest titlu.

„În primul rând vreau să o felicit pe Cori, a progresat enorm. La vârsta ta, eram în primul meu an în circuit și habar nu aveam ce făceam. Sunt sigură că vei găsi drumul spre un trofeu de Mare Șlem sau chiar mai multe. Le mulțumesc celor din echipa mea, toată lumea muncește enorm și mă susțin indiferent de ce se întâmplă. Nu aș fi aici unde sunt fără ei, cum nu aș fi aici fără familia mea, fără sora mea. Acum doi ani, nu mă așteptam să câștig acest trofeu, dar acum așteptările au fost mari. Iar eu am muncit enorm, așa că sunt foarte fericită. Sunt extrem de fericită și că văd atât de multe steaguri poloneze în tribune“, a declarat Swiatek, citată de Eurosport.

Citește și: Avem șapte românce pe tabloul principal de la Wimbledon! Halep și Cîrstea, cap de serie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS