7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCare sunt cele mai vândute mașini electrice și full hybrid. Vânzările s-au dublat

Care sunt cele mai vândute mașini electrice și full hybrid. Vânzările s-au dublat

Vânzările de mașini electrice și full hybrid s-au dublat anul trecut. Trendul pe care Uniunea Europeană merge la ora actuală în privinţa protecţiei mediului şi reducerii emisiilor de CO2 este urmat şi de România, iar unul dintre pilonii importanţi pe care se sprijină această tendinţă este industria auto, care continuă să devină din ce în ce mai „verde”, scrie G4Media.

Astfel, România a început să conteze la capitolul vânzărilor de maşini electrice şi hybrid-plug in. Reţeaua de staţii de reîncărcare a acestor vehicule beneficiază de un suport important atât din partea autorităţilor, cât şi din cea a mediului privat.

Calitatea aerului rămâne, deocamdată, o problemă în curs de rezolvare în România. Una dintre soluţii o reprezintă extinderea reţelei naţionale de monitorizare, pentru care autorităţile au alocat sume importante.

România, pe o pantă ascendentă la vânzările de autoturisme „verzi”

Conform datelor centralizate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), înmatriculările de autoturisme ecologice (electrice 100% şi hibride plug-in), precum şi full hybrid s-au dublat în România, în cursul anului 2021, iar cota de piaţă a ajuns la 15,5%, de 2,2 ori mai mare raportat la anul precedent.

România avea, la 31 decembrie 2021, un total de 7.6111.039 autoturisme. La aceeaşi dată, în parcul auto naţional erau înmatriculate 13.310 vehicule electrice. Dintre acestea, 12.433 sunt autoturisme, 309 motociclete, 301 autovehicule transport mărfuri, 10 mopede şi 3 vehicule pentru scopuri speciale.

Statisticile oficiale arată că, anul trecut, cota de piaţă a autoturismelor prietenoase cu mediul era de 7,1%. Achiziţiile din această categorie s-au dublat (+109,1%), de la an la an. În acest context, este de remarcat creşterea importantă a autoturismelor plug-in hybrid (+178,9%), raportat la perioada de referinţă, până la 2.892 de unităţi.

Totodată, vânzările de autoturisme electrice s-au majorat considerabil în 2021 (+122,3% vs 2020) şi au atins pragul de 6.323 exemplare.

În primele patru luni ale anului 2022, înmatriculările de autoturisme sunt în creştere (+36,0%) faţă de 2021. Asta în timp ce autoturismele „electrificate” au o creştere de 131,1%, realizând o cotă de piaţă de 19,7%. Este de remarcat creşterea importantă a autoturismelor 100% electrice (+487,4%) şi a celor plug-in hybrid (+159,5%).

Autoturismele „electrificate”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plugin), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să deţină, după patru luni din 2022, o cotă de piaţă de 19,7%. Aceasta depăşeşte cu 4,4% şi 1.644 unităţi cota deţinută de motoarele diesel.

Ce mașini electrice și hybrid s-au cumpărat cel mai mult

În clasamentul celor mai vândute autoturisme 100% electrice, în cele 12 luni ale anului trecut, pe primul loc se afla: Dacia Spring, cu 3.068 de unităţi, model lansat în anul 2021. Aceasta este urmată de Volkswagen Up! – cu 435 de unităţi (+139%) şi Hyundai Kona (384 unităţi, +114,5%).

În ceea ce priveşte autoturismele hybrid plug-in, Top 3 pe modele este condus de Renault Captur – cu 269 de unităţi (creştere de 14 ori faţă de anul 2020), Ford Kuga (261 unităţi, +203,5%) şi Hyundai Tucson (229 unităţi, versiune lansată în anul 2021).

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au fost pe primul loc din top 3 Toyota Corolla cu 617 unităţi, în creştere cu 9,2% faţă de 2021. Urmează Toyota C-HR cu 579 unităţi şi 5,9% creştere, apoi Toyota RAV4 cu 400 unităţi, în creştere cu 9,6%.

Unul dintre elementele care a contribuit la creşterea vânzărilor de autoturisme electrice este Programul „Rabla Plus”. În cadrul acestuia este oferit un voucher în valoare de 10.000 de euro pentru cei care doresc să cumpere o maşină „verde” 100%. De asemenea, circa 4.500 de euro în cazul achiziţionării unui autovehicul hybrid plug-in.

Citește și: VIDEO – Droguri în peruci, cea mai nouă metodă a traficanților

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS