7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCDC a ridicat nivelul de alertă privind variola maimuței

CDC a ridicat nivelul de alertă privind variola maimuței

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC) a ridicat nivelul de alertă privind cazurile de variola maimuței și recomandă o serie de măsuri de protecție, printre care și purtarea măștii în mijloacele de transport în comun.

CDC a decis să ridice nivelul de alertă la 2 luni, după ce numărul cazurilor la nivel global a trecut de 1.000. Cel mai ridicat nivel de alertă este 3, caz în care autoritățile sanitare ar recomanda evitarea călătoriilor neesențiale, potrivit CNBC.

Până acum, au fost depistate persoane infectate în 29 de ţări non-endemice.

Ridicarea nivelului de alertă încurajează oamenii să evite contactul cu persoanele bolnave

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor precizează că există riscuri reduse pentru publicul larg, însă ridicarea nivelului de alertă încurajează oamenii să evite contactul cu persoanele bolnave, inclusiv cu cele cu leziuni cutanate sau genitale, precum și cu animalele bolnave sau moarte.

De asemenea, autoritatea sanitară americană îi îndeamnă pe cei care prezintă simptome ale virusului, cum ar fi o erupție cutanată inexplicabilă sau leziuni, să evite contactul cu alte persoane și să contacteze medicii.

Variola maimuței este o boală rară

Variola maimuței este o boală rară, ale cărei simptome includ erupții cutanate, febră, dureri de cap, dureri musculare, umflături și dureri de spate.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, Puţine spitalizări au fost raportate, în afara pacienţilor deja izolaţi.

“Deşi riscul actual pentru sănătatea umană şi pentru publicul larg rămâne scăzut, riscul pentru sănătatea publică ar putea să crească dacă acest virus exploatează oportunitatea de a se stabili în ţări non-endemice în calitate de agent patogen uman bine răspândit”, au declarat specialiştii de la OMS într-un raport care a actualizat situaţia sanitară creată la nivel global de această boală.

„OMS evaluează riscul la nivel mondial ca fiind moderat“

“OMS evaluează riscul la nivel mondial ca fiind moderat, ţinând cont că este pentru prima dată când cazuri numeroase şi focare de cazuri de variola maimuţei sunt raportate simultan în ţări non-endemice şi endemice”, au adăugat experţii de la OMS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS