Mijlocașul naţionalei României, Alexandru Maxim, a declarat, marţi seară, după 0-1 cu Bosnia, în deplasare, că tricolorii simt „tristeţe şi dezamăgire“. El a punctat că nici măcar cu un egal nu ar fi fost fericiţi.
„A fost un meci mai bun dacă îl comparăm cu cel din Muntenegru. Ca să zic aşa, am fost mai vii în meci. Am avut câteva ocazii, puteam să înscriem şi consider că un egal puteam să scoatem cu puţin noroc. E dezamăgire în continuare. Nu poţi să vii la echipa naţională şi să fii fericit că ai făcut un meci puţin mai bun şi că ai luat bătaie de la Bosnia cu 1-0. Nici măcar cu un egal cu Bosnia nu eram fericiţi! Nu ai cum să gândeşti aşa. E tristeţe şi dezamăgire, toţi jucătorii sunt un pic cu moralul la pământ. Ne lipseşte încrederea şi mă refer la toată lumea. Dar trebuie să o scoatem la capăt. Noi am adus echipa în acest punct şi noi va trebui să strângem rândurile şi să ne revenim“, a afirmat el.
„Vreau să ajut echipa națională“
Întrebat dacă se gândeşte la retragerea de la echipa naţională, aşa cum s-a speculat în presa sportivă după partida cu Muntenegru, Maxim a răspuns:
„Eu încerc să nu mă gândesc la lucrurile astea. Nu vreau să fiu negativ. Vreau să fiu realist şi vreau să ajut echipa naţională. Nu ştiu cum se va întâmpla lucrul acesta, dar dacă e mai bine pentru echipa naţională ca eu, X sau Y să facem un pas în spate, îl vom face pentru binele naţionalei“.
Mizează pe aportul fanilor cu Finlanda
Mijlocaşul speră ca suporterii primei reprezentative să vină totuşi la meciul cu Finlanda de sâmbătă.
„Nu ştiu cât de motivată e lumea să vină la stadion cu Finlanda. Noi ne dorim să vină la stadion şi să ne susţină. Avem nevoie de suportul lor! Sper să fie un stadion plin în Giuleşti. Iar noi trebuie să le oferim motive suporterilor să ne susţină şi să fie alături de noi. Dacă vor vedea determinare şi o atitudine pozitivă din partea noastră, atunci îi vom atrage alături de noi. Sper ca uşor-uşor să aducem şi rezultate pozitive“, a spus fotbalistul.
Maxim a menţionat că e normal ca selecţionerul Edward Iordănescu să îşi dorească 6 puncte în meciurile cu Finlanda şi Muntenegru.
„El e şeful. Asta ne dorim şi noi, mai ales că venim după două rezultate negative. Orice rezultat pozitiv ne va oferi încredere. Ar fi puţin ruşinos pentru noi să terminăm aceste patru meciuri fără 6, 4 sau 1 punct“, a explicat Alexandru Maxim.
Liga B – grupa 3, etapa 2:
Finlanda – Muntenegru 2-0 (Pohjanpalo ’31, ’38)
Bosnia – România 1-0 (Prevljak ’68).
Clasament:
1.Finlanda 4 (3-1)
2.Bosnia 4 (2-1)
3.Muntenegru 3 (2-2)
4.România 0 (0-3)
Etapa viitoare:
Sâmbătă, 11 iunie – ora 21.45: România – Finlanda (stadionul „Giulești“), Muntenegru – Bosnia.
Citește și: Edi Iordănescu: „Meritam cel puţin un punct cu Bosnia!“