1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMăsuri după materialul „Nu se uită, mamă, nimeni la tine” din GdS: Ecusoane pentru tot personalul medical de la SCJU Craiova

Măsuri după materialul „Nu se uită, mamă, nimeni la tine” din GdS: Ecusoane pentru tot personalul medical de la SCJU Craiova

În urma cazului pacientei Elena Parzincas, prezentat de GdS în materialul „Nu se uită, mamă, nimeni la tine. Cum se moare într-un salon uitat de asistente”, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Craiova implementează primele măsuri. Directorul Eugen Georgescu a transmis că obligativitatea purtării ecusonului se introduce în regulamentul de ordine interioară. Acesta anunțase intenția să instituie această măsură chiar în prezența echipei GdS, în momentul documentării cazului.

Citeşte şi Cum vrea SCJU Craiova să rezolve problema orelor fără capăt la Urgenţă

„Orice angajat al acestui spital va purta ecuson cu fi poza la zi, nume, prenume și funcție. Spitalul va achiziționa ecusoanele pentru tot personalul”, a precizat Georgescu pentru GdS.

Acesta a spus că a avut și o întâlnire cu echipa secției de cardiologie pentru a discuta situația și pentru a căuta formule de gestionare a problemelor. „Încercăm să obţinem şi o a doua linie de gardă pentru că sunt 45 de paturi, un medic are două etaje, mai are urgenţa, clinicile, nu poţi să împarţi un om în patru locuri. Dar am discutat şi despre comunicarea cu pacienţii, pentru că se fac lucruri minunate în fiecare zi, se salvează vieţi, dar poţi avea un act medical impecabil, e nevoie şi de o relaţie normală cu pacientul”, a declarat managerul spitalului.

Cazul Elenei Parzincas este anchetat și de comisia de disciplină a unității medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS