Orchestra Simfonică a Filarmonicii Oltenia va prezenta vineri, 10 iunie, de la ora 19.00, spectacolul „Dansuri simfonice” de Serghei Rahmaninov sub bagheta dirijorului Vladimir Lungu.
Stilul enigmatic şi ambiguitatea caracterizează perfect muzica „Dansurilor simfonice” de Serghei Rahmaninov, creaţie ce se va cânta vineri, 10 iunie, ora 19:00, la Filarmonica „Oltenia”. Conducerea muzicală a Orchestrei simfonice va aparţine lui VLADIMIR LUNGU, desemnat „Dirijorul anului” (2013) în Turcia, distincție acordată de Lions Club. În program vor mai fi trei lucrări: „I sospiri” pentru orchestră de coarde, harpă și orgă de Sir Edward Elgar, Adagio pentru orchestră de coarde de Samuel Barber şi „Moartea Mélisandei” din suita „Pelléas și Mélisande” de Jean Sibelius.