România participă cu 16 sportivi, 12 fete şi 4 băieţi, la ediţia 2022 a Campionatelor Europene de scrimă de la Antalya (Turcia), prevăzută între 17 şi 22 iunie. Marius Florea, preşedintele Federaţiei Române de Scrimă, a menţionat că obiectivul principal este clasarea pe locurile 5-6.
România deplasează echipe complete la spadă, sabie şi floretă în concursul feminin, respectiv la sabie în concursul masculin.
„Noi ca obiectiv am pus un loc 5-6, pentru că s-au schimbat total echipele. La spadă fete avem echipă nouă, la sabie băieţi a rămas doar Iulian Teodosiu. Trebuie să fim cât de cât realişti. Asta e realitatea acum. Ne punem baza în Teodosiu, locul 16 la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în echipa masculină de sabie şi echipa feminină de spadă, unde chiar dacă fetele sunt tinere avem încredere în ele. De ce nu şi la sabie fete, chiar dacă sunt foarte mici ca vârstă. La spadă fete am avut un rezultat foarte bun la Campionatele Europene Under-23 (aur la echipe), Predescu, Benea, Constantinescu şi Vereş cred că vor face o echipă competitivă“, a declarat Marius Florea, pentru Agerpres.
Europenele din Antalya şi Mondialele de la Cairo (15-23 iulie) marchează finalul sezonului 2021/2022, iar următorul sezon va începe în octombrie cu concursuri de Cupă Mondială.
Citeşte şi: Atletism / România s-a ales cu 18 medalii la Campionatele Balcanice de cadeţi