Manifestări dedicate poetului Mihai Eminescu vor avea loc la Țânțăreni în data de 19 iunie. Consiliul Local și Primăria Comunei Țânțăreni, Centrul Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Biblioteca Județeană Gorj, Școala Populară de Artă Târgu Jiu, în parteneriat cu Școala Gimnazială Țânțăreni și Biblioteca Comunală Țânțăreni organizează în data de 19 iunie, la Florești, Țânțăreni, două evenimente culturale închinate împlinirii a 133 de ani de la intrarea în eternitate a lui Mihai Eminescu.
Poetul, în vara lui 1878, în Floreștii Gorjului, a făcut un popas de aproape 3 luni. Primul eveniment este cea de-a XIV-a ediție a Festivalului-concurs interjudețean de poezie și creație plastică „Freamăt de codru”. Festivalul se adresează elevilor (gimnaziu), preșcolarilor, cadrelor didactice din liceele, şcolile, grădiniţele, ONG-urile / Centrele culturale / Palatele și Cluburile Copiilor din județele Gorj și Dolj care au preocupări literare și artistice, dorind să-și prezinte creațiile într-o competiție. Lucrările pot fi trimise organizatorilor până pe data de 17 iunie. Locul desfăşurării: Muzeul „Mihai Eminescu”, satul Florești.
Festivalul romanței
De asemenea, pe 19 iunie, se organizează tot la Țânțăreni, Festivalul-concurs al romanței, cântecului și dansului popular „Sara pe deal”, ajuns la a XII-a ediție. Sunt așteptați concurenți din întreaga țară. Probele Festivalului – concurs: solişti de romanţă; solişti vocali de muzică populară; dans popular tradiţional/dans folcloric coregrafic.
Programul acestei acțiuni
Programul acestei acțiuni este următorul:
- 12.00-13.30 – primirea invitaţilor la Școala Gimnazială Florești şi deplasarea, în paradă, a tuturor participanţilor la Muzeul „Mihai Eminescu”, Parcul „Mihai Eminescu”, Căminul Cultural Florești, unde se va desfăşura concursul. De preferat ca participanţii să se prezinte cu baner sau pancarta care-i reprezintă.
- 14.00-14.30 – alocuţiuni ale reprezentanţilor C.J, comunitatea locală etc.
- 14.30-17.00- desfăşurarea festivalului-concurs (deliberarea juriului, acordarea premiilor).
Premiile sunt acordate de către Consiliul local și Primăria Țânțăreni și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.