Serviciul de Ambulanță Județean Gorj angajează 6 medici. Au fost scoase la concurs cinci posturi la Stația centrală de la Târgu Jiu și un post la Substația de la Târgu-Cărbunești.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, unitatea sanitară are nevoie de medici specializați în medicină generală sau medicină de familie. Se caută personal chiar aflat în ultimul an de rezidențiat, dacă au una din cele două specializări. Persoanele interesate și care îndeplinesc toate condițiile pot să își depună dosarul de candidat până în data de 27 iunie, la Stația centrală a Serviciului de Ambulanță Județean Gorj. Concursul va consta în evaluarea activității profesionale, participarea la o probă scrisă care va dura 3 ore, precum și parcurgerea unei probe practice, care se va desfășura la sediul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj. Pentru promovarea concursului un candidat va trebui să obțină minimum 120 de puncte. Serviciul de Ambulanță a mai încercat să organizeze concursul pentru angajarea de medici, dar nu s-a prezentat nimeni.
Nu au decât 7 medici
De precizat că Serviciul Județean de Ambulanţă Gorj este o unitate sanitară publică de importanţă strategică, cu personalitate juridică, aflată în coordonarea departamentului de specialitate din Ministerul Sănătăţii, având în structura sa un compartiment pentru asistenţă medicală de urgenţă și transport medical asistat, cu echipaje medicale de urgenţă, cu sau fără medic, şi un compartiment de transport sanitar neasistat.
Compartimentul pentru asistenţă medicală de urgenţă funcţionează în regim de lucru continuu, în aşteptarea solicitărilor de asistenţă medicală de urgenţă. Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj are sediul central în Târgu Jiu (stația centrală) și șase substaţii de ambulanţă la Motru, Novaci, Bumbești-Jiu, Târgu-Cărbunești, Rovinari și Turceni care asigură o acoperire a întregului teritoriu al judeţului. Personalul medical operativ este format din 7 medici, 70 de asistenţi, 6 operatori registratori de urgenţă şi 75 de ambulanţieri.
Parc auto de 40 de autosanitare
Serviciul de Ambulanţă Județean Gorj asigură servicii de:
- transport medical asistat
- transportul de urgenţă al pacienţilor care necesită monitorizare și îngrijiri medicale pe durata transportului, asigurate de medic sau asistent medical, utilizând ambulanţe tip B sau C;
- transport sanitar neasistat – transportul pacientilor care nu se află în stare critică și nu necesită monitorizare şi îngrijiri medicale speciale pe durata transportului.
Transportul sanitar neasistat se efectuează cu ambulanţe tip A1 sau A2, precum și cu alte tipuri de autovehicule decât ambulanţele tip B și C, aflate în dotarea serviciilor de ambulanţă. Serviciul Judeţean de Ambulanţa Gorj are un parc auto compus din 40 de autosanitare, având echipajul format în funcţie de felul solicitării, din 1, 2 sau 3 persoane. Tipurile de ambulanţe se clasifică astfel: Tip C (4 bucăți), Tip B1/B2 (23), Tip A1/A2 (12), consultaţii la domiciliu (1).