6.2 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate9.766 de cetăţeni ucraineni au intrat în România

9.766 de cetăţeni ucraineni au intrat în România

Ieri, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 100.644 de persoane, dintre care 9.766 de cetăţeni ucraineni (valoare constantă faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 5.557 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 3,1%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.156 cetăţeni ucraineni (scădere cu 4%).

De la declanşarea acestei crize (24.02.2022), până la data de 16.06.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.221.710 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 1.256.239 ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare.

Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse și la granița terestră,  fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS