5.5 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaEuropaComisia Europeană urmează să recomande acordarea statutului de candidat la UE pentru Ucraina şi Republica Moldova

Comisia Europeană urmează să recomande acordarea statutului de candidat la UE pentru Ucraina şi Republica Moldova

Se aşteaptă ca, în cursul zilei de vineri, Comisia Europeană să se pronunţe în favoarea acordării statutului de candidat la UE atât Ucrainei, cât şi Republicii Moldova.

O recomandare în acest sens pentru guvernele celor 27 de state membre ale UE urmează să fie aprobată vineri, în cadrul unei reuniuni prezidate de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a aflat agenţia germană de presă din cercurile Comisiei, potrivit Agerpres.

Ucraina şi Republica Moldova se vor confrunta cu un proces de aderare lung şi dificil

Cu toate acestea, atât Ucraina, cât şi Republica Moldova se vor confrunta cu un proces de aderare lung şi dificil, chiar dacă li se acordă statutul de candidat. În cazul Ucrainei, accentul principal va fi pus pe promovarea bunei guvernanţe, a statului de drept şi a măsurilor de combatere a corupţiei.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a depus candidatura Ucrainei pentru aderarea la UE la scurt timp după începerea invaziei ruseşti din februarie.

Republica Moldova şi Georgia şi-au depus şi ele propriile cereri

La scurt timp după aceea, Republica Moldova şi Georgia şi-au depus şi ele propriile cereri. Statele UE au însărcinat apoi Comisia Europeană să analizeze această chestiune şi să facă o recomandare cu privire la modul în care să procedeze.

Potrivit unor surse din cercurile Comisiei, este posibil ca Georgiei să i se acorde statutul de ţară candidată numai după îndeplinirea anumitor condiţii. La fel ca în cazul Bosniei şi Herţegovinei şi Kosovo, este de aşteptat ca Georgia să primească pentru moment statutul de “potenţial candidat la UE”.

Guvernele celor 27 de state membre ale UE vor trebui să decidă cum să procedeze

Odată ce recomandările Comisiei Europene vor fi făcute publice, guvernele celor 27 de state membre ale UE vor trebui să decidă cum să procedeze, o decizie privind statutul de candidat al Ucrainei fiind aşteptată încă de săptămâna viitoare, când liderii UE se vor reuni joi la Bruxelles pentru un summit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS