Constructorii au început asfaltarea noului pod de la Lainici, în Defileul Jiului. Lucrările de realizare a podului peste râul Jiu se apropie de finalizare.
Vineri a început turnarea primului strat de asfalt. Termenul de încheiere a lucrărilor este luna august a acestui an. În paralel cu podul a fost amenajată și o parcare mare în zona Mănăstirii Lainici, care, de asemenea, este aproape gata.
Este de amintit că de aproape un deceniu marii transportatori nu pot traversa Defileul Jiului din cauza restricțiilor de tonaj instituite pentru vechiul pod.