Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan (29 ani, 110 WTA) a încheiat socotelile în proba de simplu de la turneul WTA 125 desfășurat pe iarbă de la Gaiba (Italia), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari. Sportiva noastră a fost învinsă de franţuzoaica Harmony Tan Harmony Tan (24 ani, 120 WTA) cu 6-2, 5-7, 6-3, vineri, în sferturile de finală.
Meciul a durat două ore și 8 minute.
Ana Bogdan s-a ales cu un cec de 4.000 de dolari şi 29 de puncte WTA.
Românca e programată să joace astăzi şi în sferturile probei de dublu, alături de italianca Martina Trevisan, contra perechii americane Madison Brengle / Claire Liu.
Citește și: Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinale la Birmingham (WTA)