Aeroportul din Bruxelles a anulat luni toate zborurile, iar mai multe servicii de transport public au fost oprite azi în Belgia, din cauza unei greve a sindicaliștilor, nemulțumiți de creșterea prețurilor, relatează Reuters.
A fost, de asemenea, organizat un protest la Bruxelles, la care organizatorii spun că așteaptă zeci de mii de oameni. Serviciile feroviare funcționează, în parte, pentru a permite protestatarilor să ajungă în capitală.
Transportul public local funcționa la cote minime
Aeroportul din Bruxelles a anunțat că nu poate permite avioanelor de pasageri să decoleze, deoarece greva s-a extins și la personalul de securitate. Transportul public local funcționa la cote minime.
Inflația a ajuns la 9% în iunie în Belgia
Inflația a ajuns la 9% în iunie în Belgia, reflectând creșterile abrupte ale prețurilor în mare parte din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, care a dus la creșterea costurilor cerealelor și energiei.
Premierul Alexander De Croo a spus că angajații belgieni sunt mai bine protejați decât cei din majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, deoarece salariile lor au fost indexate pentru a acoperi inflația.
El a adăugat la postul public de radio RTBF că guvernul a prelungit reducerea taxei pentru vânzări de gaz, electricitate și combustibil până la sfârșitul anului.