Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Ol a aprobat un set de măsuri organizatorice în scopul facilitării obținerii documentelor de călătorie de către cetățenii dornici să plece în vacanță și a celor care revin în țară în această perioadă estivală.
În acest sens, în perioada 20.06.2022 – 19.08.2022, au fost stabilite măsuri de prelungire a programului de lucru cu publicul prin raportare la volumul cererilor de pașapoarte care se înregistrează. Astfel, atât pentru înregistrarea cererilor cât și pentru eliberarea pașaportului, s-a prelungit programul de lucru cu 2 ore, de luni până vineri, în intervalul orar 8.30 – 18.30.
De asemenea, activitatea a fost organizată astfel încât cel puțin o stație de preluare a cererilor de pașapoarte să fie operațională în intervalul orar 10.30 – 12.30 (perioada 20.06 – 1.08.2022) și intervalul 8.30 – 16.30 (perioada 1.08 – 19.08.2022) pentru cetățenii care nu au optat sau nu au avut posibilitatea să efectueze o programare prealabilă prin platforma epasapoarte.ro.
Confirmarea programării
Având în vedere faptul că, un număr semnificativ de cetățeni care au realizat o programare online pentru această perioadă estivală, prin intermediul platformei www.epasapoarte, fie au obținut deja documentul de călătorie, fie nu se mai prezintă la data și ora programării, în scopul preîntâmpinării unor astfel de situații, dar și pentru vacantarea, după caz, a intervalelor orare ocupate astfel, Direcția Generală de Pașapoarte va retransmite e-mailurile de confirmare a programărilor active, în scopul creării posibilității pentru cetățeni de anulare a acestora cu 3 zile înainte de data programării, în situația în care programarea efectuată nu mai este utilă pentru obținerea documentului de călătorie. Această măsură are drept scop asigurarea posibilității pentru cetățeni de efectuare a unei programări în intervalele orare vacantate.
Titularii programărilor online care au depus deja cerere de eliberare a pașaportului sau care nu se mai pot prezenta la depunerea cererilor, să procedeze la anularea acestora, prin accesarea butonului „Anulează programare” din mailul de confirmare.