7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova are un super-buget pentru noul sezon! Cârţu a vorbit de transferuri

„U“ Craiova are un super-buget pentru noul sezon! Cârţu a vorbit de transferuri

Universitatea Craiova se pregăteşte de startul unui nou sezon, iar planurile sunt mari de această dată atât în competiţia internă, cât şi în Europa, mai exact în Conference League.

Sorin Cârţu a fost reales preşedintele Universităţii Craiova şi a anunţat, într-un scurt interviu acordat clubului şi dedicat suporterilor, că acum are alte atribuţii la echipă şi în munca sa este importantă colaborarea cu directorul sportiv Marian Copilu. „Sorinaccio” ne-a comunicat şi bugetul mare pe care îl are Universitatea Craiova pentru sezonul următor, de 11.5 milioane de euro, aici neintrând suma dedicată achiziţiilor, care va fi de un milion de euro.

„Înainte aveam altfel de responsabilităţi, dar m-am adaptat uşor-uşor şi în postura actuală. Foarte important în poziţia mea a fost simbioza şi legătura pe care s-o fac cu directorul sportiv al echipei, cu Marian Copilu. Împreună am evaluat lotul şi am stabilit o strategie cu ce trebuie să facem vis a vis de transferuri.

Din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Rotaru, bugetul era de 7.5 milioane de euro. Am găsit înţelegere din partea acţionarilor şi mergem spre 11.5 milioane de euro în acest moment. Nu luăm în calcul să vindem vreun jucător, pentru că ne dorim omogenitate şi vrem să păstrăm nucleul de bază din anii precedenţi. Pe lângă aceste 11.5 milioane de euro, mai avem alocat un buget de 1 milion pentru transferuri, în aşa fel încât să nu intrăm în bugetul stabilit iniţial“, a declarat preşedintele Ştiinţei.

Un transfer rezolvat, mai vor încă trei!

Sorin Cârţu a confirmat transferul fundaşului central brazilian Rui Silva. În plus, se mai doreşte aducerea unui stoper, unui mijlocaş şi a unui atacant, acesta din urmă, pentru a le crea concurenţă lui Markovic şi Koljic.

Contează să găsim sportivii potriviţi pentru Universitatea Craiova, care să se plieze perfect cu ceea ce ne dorim. Încă suntem în discuţii şi în căutări, pentru că ne dorim doi fundaşi centrali. Unul deja a venit, e deja în cantonament, deci s-a rezolvat cu el. Vrem şi un mijlocaş, dar şi un atacant central, să aducem concurenţă pentru Markovic şi Koljic. Aşteptăm progresul celor care anul trecut au apărut mai mult în primul 11 şi care au dat un randament foarte bun. Vrem continuitate şi un progres din partea lor, o maturizare rapidă a jucătorilor tineri“,

Cârţu: „Nu se mai acceptă niciun fel de accident în Europa“

Clubul alb-albastru nu va mai tolera în cupele europene niciun fel de accident de tipul Laci sau Tbilisi, vizând intrarea în grupele Conference League.

„Nu se mai acceptă niciun fel de accident de tipul Laci sau Tbilisi. Punem presiune pe jucători, iar aceştia trebuie să transforme această presiune într-un lucru şi rezultat pozitiv. Încercăm să atacăm grupele, să mergem cât mai mult în competiţie şi suntem pregătiţi să abordăm acest plan extern mult mai bine şi cu rezultate satisfăcătoare.

Pe noi ne preocupă foarte mult problema abonamentelor. E un punct sensibil în club şi îl tratăm cu foarte mare responsabilitate, pentru că abonaţii sunt foarte importanţi. Anul acesta s-a schimbat firma de ticketing şi de aceea a durat mai mult până am dat drumul la vânzarea abonamentelor. Ştiu că lucrurile sunt în grafic şi oferim soluţii viabile şi cât se poate de favorabile pentru toată lumea, astfel încât să nu aibă probleme la cumpărarea abonamentelor“, a adăugat Sorin Cârţu.

Citeşte şi: Concluziile „leilor“ după „U“ Craiova – Arminia Bielefeld 4-1 (rezumat video)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS