8.7 C
Craiova
joi, 21 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMaşini parcate în stradă pe Calea Severinului, oamenii fără trotuar

Maşini parcate în stradă pe Calea Severinului, oamenii fără trotuar

Problema parcărilor şi a trotuarelor lipsă pare să fi devenit o chestiune la ordinea zilei în mai multe zone ale Craiovei. Maşinile încep să fie parcate oriunde, iar pietonii rămân fără trotuare şi se văd nevoiţi să circule direct pe carosabil.

Zona de la Fântâna Obedeanu, de pe Calea Severinului din Craiova, a devenit un pericol pentru pietoni. Aceştia nu au la dispoziţie nici o palmă de trotuar pe unde să poată merge. Exact din faţa fântânii pânâ după Gloria Residence, pietonii care vin dinspre bulevardul Tineretului şi vor să ajungă spre Bulevardul Dacia trebuie să meargă pe carosabil zeci de metri.

Practic, se expun unui mare pericol, mai ales că în acea zonă se circulă cu mare viteză. „Trebuie să se facă neapărat un trotuar aici, cât de îngust, numai să avem pe unde să trecem. Maşinile sunt parcate direct pe stradă, iar trotuar nu există. S-a montat chiar şi un semn de parcare în această zonă, să fie acoperiţi legal, dar nu e normal. Eu cred că au făcut acest lucru mai mult pentru cei care au apartamente la aceste blocuri private şi nu şi-au cumpărat locuri de parcare în interiorul curţii. Dar oamenii pe unde să mai treacă? Văd mereu oameni care merg direct pe stradă.

Cel mai greu este pentru părinţii cu cărucioare. Îşi pun şi copiii în pericol, dar este singura opţiune fiindcă nu există nicio altă posibilitate. Am văzut şi maşinile de ridicări auto pe aici, însă pare că pe nimeni nu deranjează această problemă. Aici parcau înainte oamenii doar ocazional, când veneau să ia apă de la fântână. De când cu aceste blocuri noi este situaţia aceasta. Primăriţa a spus că nu va mai da autorizaţii de construire pentru blocurile care nu asigură locurile de parcare necesare. Dar eu cred că trebuie să îi oblige să găsească soluţii şi pe cei care au construit deja“, a spus Elena A.

Părculeţul de lângă fântână are nevoie de o schimbare

Pe lângă problema legată de lipsa trotuarului, care ar trebui rezolvată, părculeţul din apropierea Fântânii Obedeanu ar putea fi transformat într-o zonă frumoasă pentru locuitorii din zonă. Părculeţul arată foarte urât în acest moment, însă copacii foarte înalţi dau un farmec aparte locului. Cu siguranţă ar putea fi transformat într-un spaţiu de relaxare. În interiorul acestuia se mai află încă o veche fântână, în paragină acum, dar cu o arhitectură frumoasă ce ar putea fi reabilitată. „Ar fi minunat să se reamenajeze acest parc. E păcat de copacii aceştia şi de spaţiul acesta pe care mă mir că încă nu s-a construit nimic. Ar putea fi o zonă plăcută pentru copiii şi pentru oamenii de aici că şi aşa s-au construit multe blocuri în ultimii ani. Să sperăm că ia cineva în seamă dorinţa noastră“, a spus o femeie.

Am întrebat Primăria Craiova dacă se poate rezolva această situație, însă șanse nu prea există. „În acea zonă nu a fost prevăzut un trotuar în proiectul inițial. Să dezafectăm parcarea este nevoie de un proiect pe investiții, iar acest lucru ar dura foarte mult timp. În zona din fața Gloria Residence a fost vorba despre un teren retrocedat inclusiv până la stradă, deci nu ține de noi”, au precizat reprezentanții municipalității.

Trotuarele de pe strada Dâmboviţa, pe post de parcări

Problema pietonilor care merg direct pe carosabil există şi pe strada Dâmboviţa din Craiova. De ani de zile, oamenii din zonă se plâng că maşinile se parchează direct pe trotuare, iar în spatele acestora nu rămâne loc pentru a se putea merge. Trotuarul de pe partea dreaptă când vii dinspre strada Paşcani este destul de lat, însă cei care parchează maşinile pe acesta uită să lase în spatele autoturismelor măcar puţin spaţiu pe unde pietonii ar putea merge. Pe trotuarul de pe partea stângă este imposibil să mergi, nici măcar în dungă.

Aşadar, oamenii nici nu mai încearcă şi merg direct pe stradă. Pe riscul lor, fiindcă dacă ar fi accidentaţi de o maşină, ei ar fi consideraţi vinovaţi. „Nu avem pe unde să mergem. Înţelegem şi situaţia legată de maşini pentru că toţi cei care au maşini nu au unde să parcheze. Dar primăria ar trebui să găsească o soluţie. Să facă măcar nişte trotuare înguste, pe care să putem merge. De asemenea, maşinile să se parcheze invers“, a spus o femeie care locuieşte pe strada Dâmboviţa.

Citeşte şi: Ce averi mai au managerii spitalelor din Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS