8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalJudețul Mehedinți, sub cod portocaliu de vijelii puternice și ploi abundente

Județul Mehedinți, sub cod portocaliu de vijelii puternice și ploi abundente

Județul Mehedinți se află astăzi, 2 iulie, în intervalul 12:00 – 22:00, sub incidența avertizării meteorologice Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, vijelii puternice și ploi abundente. Informația a fost transmisă de către Administraţia Naţională de Meteorologie.

În intervalul menționat, sunt prognozate vijelii puternice, cu rafale de peste 70…80 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 35…40 l/mp și izolat 50…60 l/mp.

Recomandări pentru evitarea neplăcerilor în timpul avertizării meteo

Pentru prevenirea unor situații de urgență, ISU Mehedinți recomandă populaţiei să ia măsuri de curățare a șanțurilor și rigolelor de scurgere în scopul facilitării evacuării normale a apelor pluviale.

De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, cetățenii să nu încerce traversarea râurilor prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.

Pe durata manifestării vântului puternic, se recomandă populaţiei să întrerupă orice activitate desfășurată în aer liber. Totodată, să se adăpostească în imobile sau spaţii închise, care sa le asigure protecţia.

Totodată, parcarea autoturismelor se va face în zone ferite, la distanţă de copaci, stâlpi de electricitate sau alte obiecte care i-ar putea răni prin cădere.

Ce faci dacă vremea rea te prinde în mașină

Când populaţia este surprinsă în zone deschise, trebuie să se îndepărteze rapid de zona în care se manifestă fenomenele. În același timp, să identifice un spaţiu care le garantează protecţia.

Dacă se află în autovehicul, trebuie să se îndepărteze, pe cât posibil, de zona în care vântul suflă cu putere. De asemenea trebuie să rămână în interiorul autovehiculului şi să poarte centura de siguranţă.

Să folosească numărul unic de urgenţă 112 doar atunci când viaţa lor sau a altor persoane este pusă în pericol.

ISU „Drobeta” a luat măsura înştiințării tuturor comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, dar şi a instituţiilor cu atribuţii în gestionarea fenomenelor meteorologice prognozate. Pompierii mehedințeni sunt pregătiți să intervină în sprijinul comunităţilor.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro. Mai există și o aplicație DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citește și: Crimă oribilă în Craiova: O femeie a fost găsită îngropată         

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS