-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Accident feroviar pe Valea Oltului. Sunt trei răniţi grav

(VIDEO) Accident feroviar pe Valea Oltului. Sunt trei răniţi grav

-

Salvatorii din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în urmă cu câteva minute pentru acordarea de îngrijiri medicale mai multor persoane, în urma producerii unui accident feroviar.

Accidentul s-a petrecut în localitatea Călimănești, la ieșirea spre Sibiu din stația CFR Păușa unde un tren de persoane a agățat un stâlp care fusese lovit în prealabil de un TIR. În cădere, stâlpul a angrenat în cădere alți doi stâlpi. În momentul trecerii trenului, se efectuau cercetări pentru primul accident, astfel că în zona se aflau mai multe persoane.
Trenul și-a continuat deplasarea, însă, din căderea stâlpilor au rezultat 7 victime care lucrau la fața locului pentru restabilirea situației de normalitate.

La fața locului s-au deplasat trei ambulanțe (1 SMURD si 2 SAJ), o autospecială de stingere și încă un echipaj al SVSU Călimănești, pentru a asigura intervenția în cazul producerii unui eventual incendiu. S-a luat măsura restricționării accesului persoanelor neautorizate, în zona producerii accidentului. Dintre cele 7 persoane rănite, 3 aflate în stare gravă au fost transportate la UPU Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Negocieri pentru formarea Guvernului

PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile pentru formarea...

ȘTIRI GdS