Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus, sâmbătă, arestarea unui craiovean de 55 de ani, acuzat de omor asupra unui membru de familie. Anchetatorii au stabilit că bărbatul şi-a ucis fosta soţie în aprilie 2021, în locuinţa lor din Craiova. Ulterior, bărbatul ar fi îngropat femeia într-o grădină din Şimnicu de Sus. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul ar fi susţinut că, în martie 2021, femeia a plecat în Italia, iar de atunci nu a mai putut fi contactată.
Poliţiştii doljeni anunţau, pe 1 iunie, dispariţia unei femei de 66 de ani, din Craiova. Potrivit oamenilor legii, dispariţia femeii a fost sesizată de fiul acesteia.
„La data de 01 iulie, polițiștii din cadrul Secției 3 Craiova au fost sesizați de un bărbat de 50 de ani, din comuna Seaca de Câmp, cu privire la faptul că, în luna martie 2021, mama sa Albişorul Silvia, din municipiul Craiova, a plecat de la domiciliul său cu intenția de a ajunge în Italia, iar de la acea dată nu a mai putut lua legătura cu ea”, au explicat oamenii legii.
Persoanele care dețineau informații cu privire la persoana dispărută au fost rugate să sune la 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.
Femeia ucisă, găsită îngropată în Şimnicu de Sus
În cursul zilei de sâmbătă, oamenii legii au explicat că femeia dată dispărută ar fi fost ucisă. Principalul suspect este fostul soţ al femeii, un craiovean de 55 de ani.
„Sub coordonarea procurorului criminalist a fost constituită echipă complexă de cercetare formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Secției 3 Poliție Craiova și Serviciul Criminalistic.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, la sfârșitul lunii aprilie 2021, în locuința comună din municipiul Craiova, femeia ar fi fost agresată de fostul soț, agresiuni ce au condus la decesul acesteia. Ulterior, trupul femeii ar fi fost transportat în comuna Șimnicu de Sus, unde ar fi fost îngropat.
În noaptea de 1 spre 2 iulie, în comuna Șimnicu de Sus, s-a procedat la excavarea zonei, iar la o adâncime de doi metri a fost găsit cadravrul unei persoane de sex feminin, în stare avansată de descompunere”, au precizat oamenii legii.
Femeia a fost găsită îngropată într-o grădină din comuna Şimnicu de Sus.
Suspectul, arestat pentru 30 de zile
În urma probatoriului administrat, bărbatul de 55 de ani a fost reținut pentru 24 de ore. În cursul zilei se sâmbătă, inculpatul a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru omor asupra unui membru de familie. Instanţa a admis solicitarea anchetatorilor şi a dispus arestarea bărbatului pe o perioadă de 30 de zile.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Dispune arestarea preventiva a inculpatului C.C. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.07.2022 până la data de 31.07.2022 inclusiv, pentru savarsirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie”, a dispus instanţa.
Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Craiova.